Sarcina este un proces fiziologic, ce implică o serie de modificări la care participă fiecare celulă din organism, necesitând adaptarea la noile condiții create. Diagnosticul de sarcină în primul trimestru este unul de probabilitate, iar explorările paraclinice sunt necesare pentru niște concluzii clare.

Primele luni de sarcină sunt critice pentru dezvoltarea bebelușului, de aceea multe femei se tem în această perioadă să nu piardă sarcina, adoptând o atitudine mai responsabilă față de ceea ce se întâmplă în corpul lor. Cu toate aceasta, există unele riscuri care nu depind neapărat de comportamentul viitoarei mămici, deoarece natura își spune, într-un final, cuvântul.

Avortul spontan

Avortul spontan reprezintă una dintre cele mai complexe probleme ale medicinei moderne și constă în întreruperea spontană a sarcinii în cazul în care embrionul este incapabil să supraviețuiască independent. În pofida eforturilor cercetătorilor de a rezolva această problemă, incidența respectivei patologii rămâne crescută până în prezent.

Riscul de avort este corelat cu vârsta sarcinii astfel:

• la 2 săptămâni gestaționale riscul este de 75%,
• între 3 și 6 săptămâni – de 10%,
• între săptămânile 6 și 12 – de 5%.

Mecanismele exacte implicate în apariția avortului spontan nu pot fi întotdeauna precizate. În primul trimestru de sarcină principalul factor responsabil de oprirea în evoluție a sarcinii este cel genetic, urmat de factori anatomici, imunologici și defecte de coagulare, endocrini și infecțioși. S-a demonstrat că în 50-60% din cazuri, avortul spontan precoce se asociază cu anomalii cromozomiale, care indică faptul că fătul oricum nu ar fi putut să supraviețuiască în afara uterului.

Din păcate, majoritatea cauzelor ce duc la întreruperea de sarcină nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, există o serie de factori ce pot îmbunătăți stilul de viață, contribuind astfel la dezvoltarea fetusului în condiții normale, cum ar fi:

• Evitarea alcoolului, a cofeinei și a nicotinei;
• Executarea unor exerciții în mod regulat și alegerea unei diete echilibrate, care să includă  suficiente vitamine și minerale, provenite din surse naturale;
• Menținerea greutății în parametri normali;
• Reducerea stresului.

Sarcina extrauterină

Unele semne ce pot indica o pierdere de sarcină includ sângerări urmate de crampe. În cazul durerilor puternice, ascuțite în zona pelvină, prezenței sau absenței sângerărilor ori prezenței unor eliminări vaginale negricioase este necesar un consult medical de urgență pentru a exclude o sarcină extrauterină. Sarcina extrauterină apare atunci când ovulul fertilizat este implantat și se dezvoltă în afara uterului: în trompa uterină (în 90% din cazuri), în colul uterin, ovar sau cavitatea abdominală.

Sarcina extrauterină reprezintă cauza cea mai frecventă a hemoragiilor intraabdominale, fiind o urgență ginecologică și cauza primordială a deceselor materne în primul trimestru de gestație.

Factorii de risc pentru sarcina ectopică sunt:

• sarcina extrauterină în antecedente;
• istoric de Boală Inflamatorie Pelvină (după un episod de salpingită acută riscul apariției sarcinii ectopice crește de 7 ori);
• istoric de infertilitate;
• după proceduri de reproducere umană asistată (incidența 4%);
• intervenții abdominale sau pelvine în antecedente;
• istoric de peritonită;
• fumatul;
• prezența unui dispozitiv intrauterin.

Diagnosticul precoce este foarte important, evitând apariția sau agravarea hemoragiei interne și făcând posibile metode de tratament cu conservarea potențialului reproductiv.

Nu toate sarcinile ectopice pot fi preîntâmpinate, dar puteți reduce riscul apariției acestei patologii prin tratamentul corect și la timp a oricărei inflamații sau infecții cu localizare în zona genitală, deoarece ele reprezintă factorul primordial ce poate favoriza o sarcină extrauterină.

Malformațiile congenitale sau defectele la naștere

Primul trimestru de sarcină este esențial pentru existenta, dezvoltarea și sănătatea copilului. În această perioadă, fătul poate fi supus riscului  de a dezvolta unele malformații. Malformațiile congenitale sau defectele la naștere reprezintă defectele de dezvoltare a corpului la naștere. Acestea pot fi structurale, funcționale, metabolice, comportamentale sau ereditare. Se cunosc până în prezent aproximativ 4000 de anomalii la naștere, care variază de la forme minore până la forme grave și foarte grave. În această perioada cele mai sensibile sunt săptămânile 3 și 6 de ontogeneză. Aceasta este a doua perioada critică din primul trimestru de sarcină.

În perioada de organogeneză și placentație acțiunea factorilor patogeni ai mediului ambiant asupra embrionului se manifestă prin afectarea acelor organe și sisteme de organe care se diferențiază în acel moment. De aceea, acțiunea factorilor nocivi în acest stadiu de dezvoltare a produsului de concepție provoacă anomalii de dezvoltare.

Cele mai supuse acestor riscuri sunt femeile cu vârsta de peste 35 de ani, care se expun la factori teratogeni, fizici sau chimici, cu antecedente de avorturi spontane repetate, cu feți născuți cu anomalii congenitale. În categoria factorilor de risc se includ și anomaliile congenitale ale soțului sau ale oricărui membru de familie pe linie directă.

Cauzele anomaliilor genitale sunt împărțite în:

1. factori genetici (de exemplu, anomalii cromozomiale),

2. factori ai mediului ambiant care au efect patogen asupra dezvoltării embrionului și fătului (agenți chimici, fizici, infecțioși etc.).

Malformații congenitale frecvente:

1.  Defectele de tub neural apar în prima lună de sarcină, atunci când se formează structura pe baza căreia se dezvoltă creierul și măduva spinării. În  mod normal, această structură implică închiderea completă a tubului neural embrionar, care se finalizează în aproximativ 29 de zile de la concepție. În cazul în care tubul nu se închide complet, copilul suferă de defecte de tub neural. Copiii cu aceste malformații nu supraviețuiesc mult timp după naștere. Cele mai frecvente forme de defecte de tub neural sunt spina bifidă și anencefalia.

2. Paralizia cerebrală nu este diagnosticată timp de câteva săptămâni sau luni de la naștere, în funcție de severitatea afecțiunii. Termenul se referă la un ansamblu de manifestări care afectează coordonarea mișcărilor și determină leziuni ale creierului. Persoanele cu paralizie cerebrală au dificultăți în a-și controla mușchii – gravitatea acestui simptom variază de la un caz la altul. Aproximativ 70% din persoanele cu paralizie cerebrală au și alte handicapuri, adesea retard mintal. Unii copii pot avea dificultăți locomotorii, alții nu pot fi în măsură să înghită, iar alții nu pot articula cuvinte. În cele mai multe situații cauza paraliziei cerebrale nu este cunoscută. Printre cele cunoscute se numără:

•  rubeola declanșată în timpul sarcinii;
•  incompatibilitatea Rh (dintre mamă și copil);
•  prematuritatea;
•  leziuni ale creierului în ultimul trimestru de sarcină.

Paralizia cerebrală poate avea cauze genetice, dar și diverse leziuni cerebrale sau chiar meningita, manifestată după naștere. Terapia de îmbunătățire a abilităților motorii, chirurgia și alte tipuri de tehnologie asistată pot contribui la îmbunătățirea mobilității și a controlului muscular. Logopedia și terapia ocupațională sunt de ajutor în procesul de recuperare.

3. Labioschizis și palatoschizis apar atunci când țesuturile buzelor sau cele din cavitatea bucală nu se dezvoltă normal în timpul evoluției fetale. Labioschizisul este deschiderea dintre buza superioară și nas. Palatoschizisul este despicătura dintre cerul gurii și cavitatea nazală. Aceste tipuri de anomalii congenitale pot fi reparate chirurgical după naștere.

4. Sindromul alcoolismului fetal este caracterizat prin deficiențe de creștere însoțite de retard mintal, trăsături faciale anormale, dar și probleme la nivelul sistemului nervos central. Acest sindrom nu poate fi vindecat sau tratat, dar poate fi prevenit prin evitarea consumului de alcool în timpul sarcinii.

5. Luxația congenitală de șold apare atunci când partea superioară a coapsei (capul femural) nu rămâne fixată în interiorul cavității osului iliac sau când porțiunea coxală este adâncită, iar șoldul se poate disloca ușor, articulația devenind instabilă. Acest lucru se poate întâmpla în cazul unuia sau ambelor șolduri. Afecțiunea se manifestă la 1-2 nou-născuți din 1000, mult mai des în cazul fetelor decât al băieților. De obicei, boala este detectată la naștere și tratată imediat prin aplicarea unui bandaj flexibil în zona afectată pentru o perioadă de 6-9 luni. Dacă nu este diagnosticată la timp, tratamentul se realizează prin intervenție chirurgicală.

6. Hipotiroidismul congenital apare la 1 din 3000-4000 de nașteri. Glanda tiroidă a copilului este absentă sau insuficient dezvoltată, fapt care implică incapacitatea producerii unei cantități normale de hormon tiroidian, care susține dezvoltarea normală a organismului, mai ales a creierului. Dacă această boală nu este depistată și tratată (prin terapie de substituție hormonală orală) în primele săptămâni de viață, poate induce întârzierea dezvoltării fizice și retard mintal permanent.

În primul trimestru de sarcină mai pot apărea defecte congenitale ale inimii sau defecte ale tractului gastrointestinal. De asemenea există o serie de defecte genetice care pot fi diagnosticate, aici pot fi menționate:

• Sindromul Down;
• Fibroza chistică (mucoviscidoza);
• Sindromul X fragil;
• Distrofia musculară;
• Fenilcetonuria;
• Anemia cu celule în seceră (siclemia);
• Boala Tay-Sach

Screeningul neonatal este esențial pentru prevenirea malformațiilor la făt!

Screeningul neonatal stabilește dacă o mamă are o infecție sau alte afecțiuni nocive pentru făt și descoperă dacă fătul prezintă anumite malformații.

Screeningul de prim trimestru este conceput pentru a identifica femeile care pot prezenta un risc crescut de a avea un copil cu sindrom Down sau Trisomie 18. Aceasta implică o măsurătoare ecografică numită „translucența nucală” și o probă de sânge matern. Din probele de sânge se măsoară două substanțe chimice conținute în sângele matern.

Screeningul de prim trimestru se face, de obicei, după 11 și înainte de 14 săptămâni de gestație. Rezultatul se află în aproximativ 6-7 zile. Dacă screeningul este pozitiv, înseamnă că riscul calculat de a avea un copil cu sindrom Down este mai mare sau egal cu riscul unei femei în vârstă de 35 de ani.

Material realizat de Elena Melnic

/mamaplus.md/