Ziua Mondială a Inimii, celebrată în cadrul Spitalului Clinic Municipal Nr.1

Circa 120 de persoane au participat astăzi, 28 septembrie 2018, la consultațiile gratuite organizate de către IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii. Evenimentul a debutat cu o conferință publică susținută de către vicedirectorul medical Ion Arteni alături de profesori universitari și specialiști în cardiologie.

În cadrul conferinței, medicii au atras atenția societății referitor la riscul dezvoltării maladiilor cardiovasculare, care pot duce la apariției afecțiunilor inimii, ulterior la accidente vasculare cerebrale și infarct miocardic. De asemenea, domniile lor au conchis că menținerea în formă prin activitate fizică și alimentație sănătoasă previne nivelul de colesterol înalt, micșorează riscul manifestării diabetului sau a obezității, dar și ține inima sănătoasă.

„În cazul bolilor de inimă, problema poate fi gravă dacă pacienții nu se adresează la timp la medic, nu respectă indicațiile prescrise și dietele recomandate. Vorbim despre complicații cum ar fi atacul de cord, infarctul miocardic care poate provoca decesul sau invaliditate. Ca să evităm toate aceste probleme e bine să le prevenim, adresându-ne la doctor și administrând medicamente la timp”, a declarat pentru mass-media vicedirectorul medical al Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Ion Arteni.

Ulterior, pe parcursul zilei, medicii terapeuți ai spitalului au verificat tensiunea arterială celor interesați, nivelul glicemiei, masa corporală, pulsul, precum și au purtat discuții interactive pe subiecte ce vizează cauzele principale ale bolilor de inimă, formele acesteia, complicațiile care por apărea cât și aplicarea corectă a tratamentului.

Ziua Mondială a Inimii este marcată în fiecare an începând cu 2000. Statisticile arată că la nivel mondial, anual se înregistrează peste 17 milioane de decese, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca zeci de milioane de oameni să moară an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare.

În Republica Moldova, bolile cardiovasculare reprezintă o problemă majoră atât medicală, cât şi socio-economică. Acestea se plasează constant pe primul loc printre cauzele de deces a populaţiei și reprezintă mai mult de 50% din mortalitatea totală.

/28.09.2018/

Serviciul mass-media