Multe zâmbete și bucurii la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, de Ziua Internațională a Copilului
Cântece, cadouri și multă bucurie. Aşa a decurs Ziua Internaţională a Copilului la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 cu genericul „Copii sănătoși – societate prosperă”, unde curtea instituției a fost transformată într-un adevărat loc de petrecere cu multă muzică frumoasă dedicată micuților, mămicilor și tăticilor acestora.
Evenimentul a debutat cu un mesaj de felicitare din parte directorului Centrului Perinatologic al Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Ălina Bejan, care a menționat că societatea noastră are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi, copii, de care să fim mândri, căci doar așa vom putea asigura un viitor prosper al societății noastre. „Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi”, a conchis doamna Bejan. La rândul său, managerul Serviciului neonatal-pediatric, Iulia Gavriluță, a adresat o felicitare cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, menționând că grija cea mai mare a părinților este protejarea sănătății copiilor lor.
În continuare, fascinantele recitaluri de muzică, interpretarea unor cântece la vioară, acordeon și saxofon au bucurat publicul și le-au transmis frumosul mesaj al dulcei copilării, ce nu poate fi uitată niciodată și care îl face pe fiecare să se simtă fericit.
Sărbătoarea a culminat cu organizarea în premieră a unei Gale a Asistenților Medicali pentru Copii, unde în rezultatul unui concurs desfășurat anterior, au fost decernate diplome de merit și suport material pentru cei mai buni asistenți medicali ai Spitalului Clinic Municipal Nr.1, care au manifestat un aport deosebit la îngrijirea copiilor, măiestria profesională, devotament și generozitate în promovarea profesiei. Nu au fost uitați nici medicii obstetricieni-ginecologi care au primit în dar câte un coș de flori în semn de profundă consideraţie şi recunoaştere a meritelor acestora. De asemenea, mămicile aflate la tratament cu bebelușii săi în cadrul Centrului Perinatologic al spitalului au primit mai multe daruri din partea instituției.
/01.06.2018/