Sfaturi utile pentru o dantură sănătoasă la gravide

Din fericire, am trecut de mult de timpurile când se spunea că o mamă pierde un dinte la fiecare sarcină. În prezent, vizitele preventive la stomatolog sunt nu doar sigure, dar şi recomandate de medicii ginecologi. Creşterea nivelului de hormoni din timpul sarcinii modifică placa şi bacteriile de la nivelul acesteia, cauzând umflarea, înroşirea, sângerarea gingiei şi reţinerea resturilor alimentare. Astfel, vizitele la stomatolog în timpul sarcinii sunt esenţiale pentru a evita infecţiile orale, cum ar fi gingivita de sarcină care favorizează înmulţirea plăcii bacteriene şi duce la distrugerea ligamentelor ce ţin dinţii în os, care e baza tuturor celorlalte formaţiuni anatomice.

Este indicat să-ţi faci un consult amănunţit înainte de a rămâne însărcinată, pentru a rezolva orice problemă ce necesită anestezie şi/sau radiografie. Stomatologii recomandă un detartraj, periaj şi airflow, alături de examinarea gingiei şi plombarea (obturarea) cariilor.

Tratamentele în primul trimestru şi în a doua jumătate al celui de-al treilea trimestru vor fi evitate, deoarece acestea sunt cele mai importante momente în dezvoltarea organelor copilului şi este bine să nu expunem corpul la factori de risc şi stres suplimentar. În al treilea trimestru devine oricum foarte dificil să stai mult întinsă pe spate, aşa că majoritatea lucrărilor şi intervenţiilor ar trebui realizate în cel de-al doilea trimestru, perioadă în care este permisă şi anestezia. Radiografiile nu sunt indicate pe parcursul sarcinii.16278679_m

Femeile însărcinate ar trebui să facă, obligatoriu, igienizări de două ori în timpul sarcinii, pentru a evita gingivita de sarcină prin tratament local, întrucât există risc de erupţii, microbii devin mai agresivi, deoarece gravidele mănâncă mai des, iar astfel creşte şi riscul plăcii bacteriene. În primele trei luni nu se va face anestezie, cariile profunde care dau dureri se vor putea trata prin utilizarea unui pansament calmant, devitalizant. Este indicat ca femeile gravide să-şi perieze dinţii de două ori pe zi, dimineaţa şi seară înainte de culcare şi să se folosească aţa dentară. Recomandarea noastră este să nu treacă cu vederea sângerările şi iritaţiile gingivale şi să se prezinte de urgenţă la medic. Femeile care ştiu că suferă de gingivită şi paradontoză ar trebui să meargă la consultația medicului stomatolog chiar de 3-4 ori în timpul sarcinii.

Paşii necesari pentru o dantură sănătoasă:

– Dietă alimentară echilibrată bogată în produse lactate, brânzeturi şi iaurt reprezintă o sursă foarte bună de minerale esenţiale care ajută la dezvoltarea dinţilor, gingiilor şi oaselor bebeluşului;

– Alimentare variată cu fructe, legume, cereale, peste, pui, lacatate, etc. dar evită fructele cu aciditate mare (citrice) și dulciurile;

– Reducerea consumului de dulciuri şi prăjituri cât se poate de mult pentru a proteja dinţii, de asemenea şi mesele dese care cresc riscul de dezvoltare a cariilor dentare;

– Curățirea dinţilor după fiecare masă;

– Folosirea apei de gură după periaj. Aceasta are un rol antibacterian care ajută la reducerea plăcii bacteriene.

În cazul în care aveţi greţuri şi nu suportaţi pasta de dinţi, puteţi să periaţi şi fără pastă sau să înlocuiţi pasta cu bicarbonat de sodiu sau cu o altă pastă de dinţi naturală care ar putea fi tolerată mai uşor. Nu curăți dinţii imediat după ce ţi-a fost rău să nu atragi un nou episod de greţuri.

În timpul sarcinii, este important să se mențină vizitele la medical stomatolog în mod regulat, deoarece acest lucru poate avea un impact asupra tipului de îngrijire necesară pentru a menține o bună sănătate orală.

/11.09.2018/

Eugenia_Gutu-200x300

Eugenia Guțu, medic obstetrician-ginecolog.