Surpriză plăcută pentru Olga Popușoi. De ziua sa, colegii de breaslă au venit cu multe felicitări și flori frumoase

La sfârșitul ședinței matinale, unde de obicei medicii analizează fiecare tratament efectuat în gărzile de noapte, a avut loc și un eveniment cu totul special, unul care a adus multe flori, diplome și felicitări frumoase. Tocmai pentru că, medicul obstetrician-ginecolog, conferențiar universitar, Olga Popușoi își sărbătorește, astăzi,  ziua de naștere și cu acest grațios prilej, colegii de breaslă i-au urat prosperitate, căldură sufletească și mult succes în activitatea pe care o desfășoară.

Cu un mesaj de felicitare au venit și directorul Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Iurie Dondiuc, prorectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Olga Cernețchi, academicianul Gheorghe Paladi, precum și șeful Catedrei ostetrică și ginecologie nr.1, Valentin Friptu. Domniile sale au exprimat gratitudine, dorindu-i Olgăi Popușoi bunătate și realizări ireproșabile, iar succesul pe care la obținut, educând generații de medici dedicați profesiei, să fie cât mai prețuit și un exemplu pentru toți cei care sunt parte a sistemului de sănătate.

/22.06.2018/

Serviciul mass-media