Participarea directorului Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Iurie Dondiuc la Congresul Național de Obstetrică și Ginecologie

„Sănătatea femeii, mamei și copilului – provocări și soluții”, precum și „Mortalitatea maternă: evoluție și perspective„ au fost tematicile prezentate în cadrul lucrărilor celui de-al VI-a Congres Național de Obstetrică și Ginecologie de către directorul Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Iurie Dondiuc. Astfel, în calitate nu doar de director dar și de conferențiar universitar și specialist principal în obstetrică și ginecologie al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, domnia sa a abordat unele dintre cele mai importante probleme din ginecologia contemporană, ce reflectă metodele medicale de aplicare în vederea ocrotirii sănătății mamei și copilului, dar și organizarea unui complex de măsuri cu scop de protejare prenatală și intranatală a fătului în centrele perinatologice, îngrijirea corectă a nou născutului, etc.  De asemenea, Iurie Dondiuc, în prezentările sale, a abordat în profunzime cauzele mortalității materne în țara noastră ce reprezintă un fenomen demografic negativ cu implicații majore sociale și medicale, și care există pe fondul complicațiilor obstetricale directe și indirecte, tratament incorect, hemoragii, afecțiuni în perioada sarcinii, avortul, dar și complicațiile travaliului și nașterii. În acest sens, au fost aduse și soluții ce ar diminua cauzele mortalității materne, prin fortificarea asistenței medicale primare, și aplicarea tratamentului gravidelor în instituții medicale specializate și dotate cu instrumentele necesare.

Dincolo de aceasta, fiind și președinte al Asociației de Colposcopie și Patologie Cervicală, domnul Iurie Dondiuc a fost principalul moderator al uneia dintre sesiunile de lucru din cadrul congresului cu genericul „Colposcopia și patologia precanceroasă a tractului genital inferior”  unde au fost discutate un șir de subiecte cum ar fi: Importanța training-urilor clinice în asigurarea calității serviciului de colposcopie; Programul de screening cervical; Integrarea eficientă a colposcopiei în programul de screening organizat; Diagnosticul și managementul leziunilor precanceroase ale colului uterin; Vaccinarea anti-HPV în Republica Moldova.

Vă reamintim că,  în perioada 13-15 septembrie a.c., la Chișinău, s-a desfășurat cel de-al VI-a Congres Național de Obstetrică și Ginecologie, cu participare internațională, în cadrul căruia au fost abordate tematici precum: sarcina compromisă, stările de urgență în obstetrică, tehnici operatorii în obstetrică, trombolia, actualități în ginecologie, reproducerea umană, colposcopia și patologia precanceroasă a tractului genital inferior, ecografia în sarcină, calitatea în asistența maternă și perinatală, analgezia în naștere.

Alături de cei circa 400 de participanți, la eveniment au fost prezenți profesori cu renume din Italia, România, Grecia, Rusia, SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Ucraina, Israel, Franța, Turcia, Uruguai, Kazahstan, Ungaria și Republica Moldova.

Congresul Național de Obstetrică și Ginecologie a fost organizat de Catedrele de obstetrică și Ginecologie nr.1 și 2 ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, situate în incinta Spitalului Clinic Municipal Nr.1, în parteneriat cu Asociația Medicilor Obstetricieni Ginecologi din Republica Moldova.

/17.09.2018/

Serviciul mass-media