PACIENŢI MULŢI, UTILAJE PUŢINE: Și Spitalul Muncipal nr. 1 tratează bolnavii de COVID-19
Cu acest îndemn a fost întâmpinată echipa noastră de filmare la Spitalul Municipal Nr. 1 din Capitală. Din 1 aprilie, această instituţie medicală are un bloc dedicat tratamentului bolnavilor de COVID-19. Pentru viaţa lor luptă peste o sută de cadre medicale, dintre care unii şi-au reprofilat specialitatea.
Printre ei este şi Vasile Guzun, chirurg de peste 23 de ani, care a lăsat bisturiul şi a devenit medic infecționist. Deşi unele gărzi sunt epuizante, cel mai greu îi este că nu-şi poate vedea copiii.
„Cu părere de rău, nu am trimis copii la bunici, întrucât şi ei sunt medici de profesie, iar riscul nu e mai mic de infectare. Se află în Capitală copii, dar eu m-am autoizolat, mă strădui să nu contactez cu ei, nu i-am văzut de câteva zile deja. E greu? Da, este greu, însă sper să depăşim acest moment”, a spus VASILE GUZUN, medic chirurg.
În aceeaşi situaţie sunt şi alţi peste 20 de lucrători medicali, care şi-au schimbat locuinţele pe spital. Pentru a-i proteja, administraţia le-a amenajat câteva paturi în blocul în care muncesc, unde pot rămâne peste noapte.
„Fiind în contact cu pacienţii suntem singuri un pericol pentru apropiaţii noştri, familii, rude. Iar anume din acest motiv, majoritatea medicilor, asistentelor, infermierilor implicaţi în tratare s-au autoizolat, alţii au rămas să stea la spital, într-un bloc special în cadrul instituţiei unde se pot afla pe parcurs”, a spus VASILE GUZUN, medic chirurg.
Instituţia găzduieşte peste 50 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, iar numărul lor creşte de la o zi la alta.
„Pacienţii sunt internaţi, predominant, gravitate medie şi uşoară, dar deja avem pacienţi şi formă gravă care primesc tratament în condiţiile instituţiei noastre. În total, avem şase pacienţi confirmaţi, dar cu formă grave. E clar că numărul pacienţilor cu stare gravă va fi în creştere”, a spus ION ARTENI, vicedirector medical.
Administraţia spitalului susţine că are nevoie de mai multe echipamente şi dispozitive medicale.
„Avem nevoie încă de şase ventilatoare, de cardio monitoare suplimentare, în număr de şase sau chiar 10. La fel de echipament avem nevoie, sunt nişte estimări, însă acestea s-ar putea dubla”, a spus ION ARTENI, vicedirector medical.
Şi tu-i poţi să ajuţi eroii din linia întâi. Duminică, de la ora 12:00, Publika TV organizează un Teledon pentru a colecta bani pentru lucrătorii din sistemul medical. Acolo unde încă nu au ajuns finanțările din partea statului, putem ajunge noi, toţi, împreună. Duminică, începând cu ora 12:00, urmăreşte Publika TV şi donează pentru eroii în alb.