La 10 mai marcăm Ziua Mondială a Mișcării pentru Sanătate

Ziua de 10 mai este recunoscută ca fiind Ziua Mondială a Mișcării pentru Sanătate, și cu această ocazie, Spitalul Clinic Municipal nr.1 îndeamnă întreaga populație să fie mai activă în ceea ce privește mersul pe jos sau practicarea sportului, care, indubitabil, ne face mult mai sănătoși.miscarea_fizica_si_invatarea

Să nu uităm că, mişcarea fizică este cea care ne ajută să ne tonifiem corpul, să fim mai energici sau să ne îmbunătăţim chiar și starea psihică. Exerciţiile fizice uşoare, antrenamentele intense sau tehnicile noi, care implică atât corpul, cât şi mintea, toate aceste forme de sport sunt extrem de binevenite atunci când conştientizăm câte beneficii ne pot aduce, fiind și un stil de viață. Activitatea fizică aduce beneficii și pentru dezvoltarea durabilă a societății, prin reducerea poverii bolilor cauzate de sedentarism și activitate fizică insuficientă (diabet, cancer, obezitate, etc.), inclusiv și reducerea costurilor pentru tratamentul bolilor care pot fi prevenite.

Comoditatea e uneori mai puternică decât dorinţa de a arăta bine, sănătoși, tonici, în formă. De aceea avem nevoie de motivaţii puternice pentru a ne mobiliza. Să ne autocultivăm intens rezistența psihică și fizică. Astfel, să fim mai activi fizic și să ne MIȘCĂM cât mai mult pentru a trăi o viață lungă și frumoasă.

Motto: „Nimic nu îl epuizează şi nu îl ruinează mai mult pe om decât inactivitatea fizică permanentă” Aristotel

 /10.05.2018/

Serviciul mass-media