Comunicarea și consilierea gravidelor – subiect important abordat de către moașe în cadrul unei conferințe anuale

Cu prilejul Zilei Internaționale a Moașei, circa 50 de moașe a instituțiilor medico-sanitare publice din țară, inclusiv a Spitalului Clinic Municipal nr.1, au participat, la data de 7 mai 2018, în cadrul unei conferințe anuale pentru a aborda tematici privind importanța comunicării și consilierii gravidelor. Alături de moașe, la eveniment au participat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, conducerea Asociației Moașelor din Republica Moldova, precum și Înaltul Consilier al Uniunii Europene pentru reforma în domeniul sănătății, Juozas Galdikas.img_9175

Agenda conferinței a cuprins subiecte ce vizează comunicarea eficientă și consilierea corectă a gravidelor, răspunderea profesională a personalului medical, prevenirea cancerului de col uterin, screening-ul cervical în Republica Moldova, contracepția la adolescenți, dar și stările de urgență în obstetrică. La întrunire, a fost apreciată extrem de mult munca pe care o depun zilnic moașele în profesia nobilă pe care au ales-o și pe care o desfășoară cu profesionalism, dăruire și dragoste de oameni. De asemenea, a fost evidențiat rolul important pe care îl dețin moașele, și anume comunicarea eficientă cu pacienții, iar în acest sens, reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au vorbit despre necesitatea implementării Ghidului privind aplicarea procedurii de comunicare și consiliere a pacienților, care are drept obiectiv respectarea drepturilor pacienților și îmbunătățirea comunicării cu aceștia.

Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

Vă reamintim că, încă din anul 1991, în peste 50 de țări ale lumii, la 5 mai este marcată Ziua Internațională a Moașei. Profesia de moașă este autonomă și este caracterizată de către istorici ca o profesie cu un rol social important, indiferent de cultură sau timp, foarte respectată, avându-și rădăcinile încă din vremuri străvechi. Moașele sunt o verigă importantă în tot procesul nașterii fiziologice și al alăptării, ele sunt persoanele care cel mai mult timp se află cu femeia în naștere, totodată  sunt psihologul principal, persoana de încredere. Astfel, Ziua Internațională a Moașei are o semnificație specială în cadrul Spitalului Clinic Municipal nr.1, fiind un motiv în plus pentru a recunoaște meritele moașelor și de a exprima aprecierea pentru munca acestora.

/08.05.2018/

Serviciul mass-media