14 iunie – Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Astăzi, 14 iunie 2018, în Republica Moldova, precum și în întreaga lume, este celebrată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității condițiilor de siguranță în donarea de sânge și a mulțumi donatorilor voluntari pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta o recompensă în schimb. Astfel, cu această ocazie, încă din data de 7 iunie curent, în toată țara este marcată această zi prin deschirea mai multor puncte de colectare a sângelui, inclusiv în municipiul Chișinău cu genericul „Ajută și pe alții să fie printre noi! Donează sânge! Dăruiește viață”.12

Reamintim că, la data de 7 iunie a.c., IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 a participat la inaugurarea evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, desfășurată în incinta unui centru comercial din capitală. Personalul medical al spitalului au fost printre cetățenii care au venit să doneze sânge și să ofere o șansă la viață celor care au nevoie.

Nota Bene: Sângele este o resursă importantă, atât pentru tratamentele planificate, cât și pentru intervențiile de urgență. Acesta ajută pacienții care suferă de probleme de sănătate ce le pun viața pericol, asigurând o existență mai îndelungată și o calitate superioară a vieții. Sprijină procedurile medicale și chirurgicale complexe. Este, de asemenea, vital pentru tratarea răniților în situații de urgență de orice fel (dezastre naturale, accidente, boli, etc.) și are un rol esențial care salvează vieți, în îngrijirea maternală și perinatală.

Este important să cunoașteți că donatorii activi, sau chiar cei începători, trebuie să ducă un mod sănătos de viață și cu două zile înainte de a dona sânge trebuie să se odihnească, să nu fie stresați seara, înainte de donare, să nu facă abuz de mâncare grasă și să nu consume alcool.

Anual, în Republica Moldova au loc peste 80.000 de donări de sânge. Acest lucru permite efectuarea a circa 130.000 de transfuzii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, componenta cheie a unui sistem eficient de sănătate o reprezintă faptul de a putea oferi pacienților accesul la sânge și produse sanguine în cantități suficiente.

/14.06.2018/

Serviciul mass-media