Ajutor umanitar pentru Spitalul Clinic Municipal Nr.1

Săptămâna curentă, IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 a beneficiat de un lot de ajutor umanitar din Olanda. Bunurile au fost oferite de către Fundația olandeză „SMHO” prin intermediul organizației locale „CHILD CARE MOLDOVA”.

Astfel, au fost donate mai multe paturi multifuncționale medicale, cărucioare cu rotile, tărgi pentru bolnavii cu dizabilităţi locomotoare, scaune de birou, mese, suport pentru medicamente, vestimentații medicale, noptiere, stofe impermiabile, saltele și instrumente medicale. Bunurile primite vor fi repartizate către secțiile curative pentru a fi utilizate în activitatea acestora.

Administrația Spitalului Clinic Municipal Nr.1 exprimă gratitudine Fundației olandeze „SMHO” pentru suportul acordat instituției care, de altfel, va îmbunătăți în mod evident condițiile hoteliere, iar pacienții vor beneficia de o atmosferă mai confortabilă și agreabilă pe perioada tratamentului.

/27.07.2018/

Serviciul mass-media