A demarat Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge cu genericul „Ajută și pe alții să fie printre noi! Donează sânge! Dăruiește viață!„
IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 a participat, astăzi, 7 iunie a.c., la acțiunea dedicată Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, desfășurată în incinta unui centru comercial din capitală. Câțiva medici ai spitalului au fost printre cetățenii care au venit să doneze sânge și să ofere o șansă la viață celor care au nevoie.
Evenimentul a demarat cu un mesaj de mulțumire din partea reprezentanților Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, precum și preturii sectorului Botanica din Chișinău, aceștia exprimând gratitudine tuturor celor care donează sânge și salvează vieți.
În cadrul evenimentului, au fost premiați și câțiva donatori, cărora li sau decernat diplome de merit pentru gestul de a dona voluntar sânge de fiecare dată când este nevoie pentru a salva viețile persoanelor ce necesită transfuzie urgentă după intervenții chirurgicale, accidente, boli, etc.
Anual, în Republica Moldova au loc peste 80.000 de donări de sânge. Acest lucru permite efectuarea a circa 130.000 de transfuzii.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge nu se termină aici ci va continua cu următoarele acțiuni, desfășurate în alte locații, cum ar fi:
08 iunie – Complexul comemorativ Scuarul din str. Miron Costin, (orele 09.00-15.00)
09 iunie – Sediul Preturii Ciocana, str. Mircea cel Bătrîn 4/3,(orele 09.00-15.00)
14 iunie – Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, str. Academiei 11, (orele 08.00-15.00)
În cadrul instituțiilor medico-sanitare din țară, de asemenea, vor fi organizate donări de sânge pentru populația doritoare.
Ajută și pe alții să fie printre noi! Donează sânge! Dăruiește viață!
Important: În fiecare an la data de 14 iunie se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge, prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității condițiilor de siguranță în donarea de sânge și a mulțumi donatorilor voluntari de sânge pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta o recompensă în schimb. Prima Zi Mondială a Donatorilor de Sânge s-a sărbătorit în anul 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.
/07.06.2018/