Viceministrul Sănătăţii, în vizită de lucru la Spitalul Clinic Municipal nr.1

Astăzi, 3 aprilie 2017, Viceministrul Sănătăţii, Liliana IAȘAN a inspectat IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1. Scopul vizitei a fost evaluarea activităţii instituţiei medicale, condiţiile pentru pacienți precum și realizarea indicatorilor de performanță, de către angajații institiției.

Totodată, în vizorul viceminitrului au fost și condițiile de muncă a personalului medical, remunerarea muncii, posibilitățile de diagnostic și tratament.

Oficialul s-a întîlnit cu toti șefii de secție din cadrul instituției și a discutat despre cele mai stringente probleme, ce vizează procedurile de achiziționare a utilajelor medicale, articolelor parafarmaceutice și a medicamentelor, asigurarea instituției cu  personal medical mediu și medici.

Liliana Iașan a catalogat activitatea serviciului Relații cu Publicul și Mass-Media ca una bună, care promovează eficient  imaginea spitalului, bazată pe prestarea de servicii calitative. Aceasta presupune transparență în activitățile instituției, buna colaborare cu  mass-media, familiarizarea cetățenilor despre serviciile prestate, calitatea asistenței medicale oferite și rezultatele activității spitalului.