Unitatea Primiri Urgențe a IMSP SCM nr.1 a fost renovată conform standardelor europene
Astăzi, 22.11.2017 la orele 11:00, a avut loc inaugurarea după reparație capitală a secției Unitatea Primiri Urgențe (secția internări) a Spitalului Clinic Municipal nr.1.
La eveniment au participat: Șeful direcției politici în domeniul asistenței medicale primare, urgente și comunitare a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dna Tatiana Zatîc, directorul Directiei Sănătate, dl Mihai Moldovanu, managerii instituțiilor medicale municipale, reprezentanții instituției-gazdă etc.
Secția respectiva este renovată și reorganizată conform standardelor europene, astfel pacienții vor fi triați conform codurilor internaționale (verde, albastru, galben, roșu și alb), adică asistența medicale se va acorda după principiu de gravitate a stării generale.
Secția UPU dispune conform codului roșu chiar și de un salon de resuscitare a pacientului aflat în stare critică cu posibilități de intubare, ventilare, oxigenare și vacuum aspirație. În saloane se regasește un aparat de ultrasonografie performant mobil, mai multe electrocardiografe, monitoare performante pentru aprecierea stării generale a pacienților, truse medicale de urgență pentru diferite situații grave. Tot aici este amplasat un cabinet ginecologic, o sală de manopere chirurgicale urgente și în imediată apropiere este situată secția reanimare și terapie intensivă, ceea ce este important și necesar pentru a reacționa promt în cele mai grave situații.
Totodată a fost renovat și dotat modern cabinetul endoscopic, care dispune de videogastroscop și videocolonoscop performant, ceea ce va permite investigarea pacienților și stabilirea unui diagnostic corect.
Secție UPU este preconizată urgențelor, dar și internărilor programate a pacienților chirurgicali (chirurgie septică, aseptică şi ginecologie) şi terapeutici (terapie generală, cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, neurologie), terapie intensivă şi reanimare.
Secția UPU este deja a IV-a secție, dar nu și ultima, din cadrul IMSP SCM nr.1, care a beneficiat în 2017 de reparație capitală conform standardelor europene.
Toate cheltuielile au fost suportate de instituție din sursele bugetului anual intern, valoarea investițiilor este în sumă de 1, 350.000 mii lei.