O companie japoneză intenționează să investească în Spitalul Clinic Municipal nr.1

Japonezii_2O delegația a companiei Hirukawa din Japonia a efectuat o vizită de documentare în cadrul IMSP Spitalului Clinic Municipal nr. 1

Reprezentanții niponi au venit cu inițiativa unei posibile colaborări cu instituția noastră privind îmbunătățirea condițiilor de muncă. Oaspeții s-au documentat despre necesitățile instituției și au vizitat blocurile de operație, laboratorul, subdiviziunea neonatal pediatrică a centrului perinatologic. Așteptăm o decizie favorabilă, care urmează să rezulte după convocarea conducerii companiei. Această colaborare este extrem de necesară pentru dezvoltarea instituției noastre, deoarece necesitățile pentru 2019 sunt peste limita financiară anuală și vom fi foarte recunoscători dacă intențiile companiei se vor aproba și realiza.

Japonezii_1Administrația spitalului se arată deschisă pentru astfel de colaborări, deoarece investițiile în dezvoltarea instituției sunt pe an ce trece mai mari și mai mari. În era tehnologiilor digitale inclusiv aparatajul medical este modernizat în permanență și sunt necesare investiții care depășesc cu mult bugetul propriu pentru a oferi societății servicii medicale moderne.

Hirukawa este o companie de construcție japoneză care anual aleg o țară din lume, unde trimit o echipă de lucru să efectueze lucrări de reparație. În 2019 a fost selectată țara noastră, unde și-au propus să lucreze cu 12 instituții, iar unul dintre potențialii beneficiari este și IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1.