Stagieri în România
Directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1, Iurie Crasiuc, consilierul municipal a CMC Chișinău Ala Nemerenco, managerul serviciului neonatal-pediatric Dorina Rotaru și șefii celor două secții reanimare nou născuți Vadim Levca și Mariana Pasecinic au mers într-o vizită de studiu la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Sklodowska Curie” din București, România.
Această deplasare a fost posibilă datorită relațiilor colegiale ale managerilor celor două spitale și implicarea nemijlocită a consilierului municipal dna Ala Nemerenco. În cadrul acestei vizite conducerea IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 a semnat un acord de colaborare cu instituția gazdă, în scopul schimbului de experiență în domeniul urgențelor neonatologice pe o perioadă de 2 ani.
În baza acordului și a relațiilor de colaborare stabilite în cadrul vizitei la București, specialiștii noștri vor face schimb de experiență prin participarea la instruiri, conferințe tematice și de profil în țara vecină. Totodată, administrația spitalului a solicitat suportul colegilor din România privind ajutorul tehnic și posibilitatea conectării la proiectele transfrontaliere, ce ține de echiparea instituției cu aparataj tehnic modern și performant.
„Încercăm să facem un parteneriat prietenos, cu colegilor noștri de peste Prut, sperăm ca cele mai bune practici vor fi preluate și implementate și la noi în instituție . Următoarea întâlnire va fi la noi în instituție, așteptăm oaspeții cât mai curând posibil, pentru a evalua serviciul neonatal de acasă, prin prisma experienței dlor.” a reiterat directorul IMSP SCMnr.1 Iurie Crasiuc.
“Am fost foarte entuziasmați de primire, dar și mai mult de cele văzute acolo, mă bucur enorm pentru colegii noștri români, care au un nivel de dezvoltare și dotare tehnică mult mai avansat decât al nostru, salarii decente, ceea ce desigur facilitează procesul de muncă și crește nivelul de satisfacție și motivare. Am revenit acasă și am un regret în suflet, deoarece noi nu suntem mai puțin profesioniști, dar mai avem mult până vom ajunge la nivelul lor și ne vom bucura de așa condiții și salarii”, a spus Vadim Levca, șef secție reanimare nou-născuți nr.1.
La data de 5 februarie anul curent, delegația română va vizita Spitalul Clinic Municipal nr.1. Scopul vizitei este evaluarea serviciului neonatal din instituție, întocmirea planul de organizare a colaborării și desigur, semnarea contractul de colaborare.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” este unul dintre cele mai mari spitale pediatrice din România, cu o bună imagine pe plan internațional, unde se tratează copii cu patologii grave si foarte grave din București, dar și din toată țara.