Campania „Sunt prea mic ca să beau” la a doua ediție!

Al doilea an consecutiv, în țara noastră se derulează campania socială „Too Young To Drink” (Sunt prea mic ca să beau), manifestată prin diferite evenimente de amploare care au drept scop prevenirea Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale (STAF) prin informarea oamenilor despre daunele alcoolului asupra fătului şi dezvoltarea copilului. Anul acesta, ca și anul trecut de fapt, IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1, a fost gazda unui astfel de eveniment.

sunt_prea_mic_ca_sa_beau_1

Începînd cu ora 09.00, în cadrul atelierului de lucru cu genericul „Alcoolul si sarcina”, medicii profesioniști și specialiștii în domeniu, medicii de familie, medici obstetricieni-ginecologi, pediatri, narcologi și peste 30 de psihologi,  și-au împărtășit părerile referitoare la acest subiect și au ținut să informeze participanții, inclusiv, viitoarele mămici despre daunele alcoolului asupra fătului şi dezvoltarea copilului.

sunt_prea_mic_ca_sa_beau_2

Ora la care se desfășoară acest eveniment 09.09 si data 09.09 sunt semnificative și coincid cu cele 9 luni de sarcină a unei femei, în acest moment (ora 9.09 din 9.09.2016)  în peste 35 de ţări ale lumii grupuri de oameni au cooperat pentru a transmite mesajele Campaniei „Too Young To Drink”.

Sindromul alcoolic fetal (SAF) constituie o tulburare gravă de dezvoltare cauzată de consumul de alcool în timpul sarcinii, având ca şi caracteristici clinice: malformaţii cranio-faciale specifice, retard de creştere intrauterină, disfuncţia sistemului nervos central cu tulburări cognitive, dificultăţi de învăţare sau comportament hiperactiv.

sunt_prea_mic_ca_sa_beau_3

Diagnosticul definitiv de SAF se pune cu dificultate, pentru că nu există teste biochimice specifice, manifestările clinice pot fi variate, iar trăsăturile faciale specifice sunt mai evidenţiabile la vârsta de 2-3 ani. Un criteriu de diagnostic pozitiv este istoricul confirmat de expunere alcoolică în timpul sarcinii, fapt care frecvent nu este recunoscut de mamă pentru a nu fi învinuită de iresponsabilitate de cei apropiaţi.

sunt_prea_mic_ca_sa_beau_4

Unica cale de prevenire a STAF ecte evitarea consumului de alcool în timpul sarcinii. Studiile realizate până acum denotă că nu există o cantitate de alcool care să fie absolut sigură pe durata sarcinii.

sunt_prea_mic_ca_sa_beau_5

În Republica Moldova, actualmente, nu există o statistică a frecvenţei afecţiunilor determinate de expunerea prenatală la alcool.

Sindromul nu poate fi vindecat şi se manifestă pe toată durata vieţii pacientului.

/www.mamaplus.md/