Miopia la copii şi profilaxia ei

miopia_1Mai mult de 90% din informaţie omul o primeşte prin intermediul ochiului. Activitatea noastră de la deşteptare până la culcare este legată de actul vizual. Funcţiile vizuale se reflectă asupra calităţii vieţii, activităţii cotidiene şi adaptării socio-profesionale.

Retina (tunica internă a ochiului are proprietatea de a percepe forma, culoarea şi luminozitatea unui obiect. Calitatea de a deosebi forma se numeşte acuitate vizuală, care în normă este egală cu 1,0 (100%) pentru fiecare ochi aparte.

Acuitatea vizuală (numită vederea) este cu atît mai bună cu cît partea centrală a retinei (fovea centrală) poate percepe imagini mai mici.

Proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect la orice distanţă se numeşte acomodate.

Modificările pe care mediile şi suprafeţele refringente le imprimă unei raze de lumină, care intră în ochiul nostru, fiind reflectate de la obiectele privite, precum şi situaţia retinei faţă de cornee şi cristalin constituie starea de retracţie oculară.

Deosebim 3 tipuri de retracţie oculară:

  1. emetropia normală – imaginea se creează pe retină.
  2. hipermetropia – imaginea se creează după retină.
  3. miopia – imaginea se creează înaintea retinei.

Majoritatea nou/născuţilor prezintă o retracţie hipermetropă de 1-3 D (D-dioptrii) graţie dimensiunilor mici ale axului anatomice al ochiului.

Hipermetropia şi miopia constituie vicii de refracţie.

Un miop vede un obiect la distanţă prin cercuri de difuziune, adică ne clar – de acela miopul strînge din ochi (migeşte), cînd caută să vadă mai clar. Ochiul miop vede clar doar obiectele din apropiere.

miopia_2Formele de miopie

Miopiile sunt considerate mici între 1 şi 3D(Dioptrii), mijlocii între 3 şi 6 D şi mari mai mult de 6 D.

Se consideră că ochiul miop este un ochi alungit antero-posterior “superdezvoltat”, pe cînd cel hipermetrop este un ochi mai scurt, adică oprit în dezvoltare. De aceea numărul miopiilor creşte cu vîrsta atingând maxima la studenţi, iar cel al hipermetropilor descreşte cu vîrsta.

Miopiile mici sunt cele mai frecvente, apar de obicei la 6-7 ani şi progresează până la 20 de ani. Ele sunt numite miopii şcolare şi ating cel mai des 1-6 Dioptrii.

Miopiile care apar înainte de 6-7 ani, uneori chiar la 2-3 ani sunt numite congenitale. Ele cresc odată cu creşterea copilului şi adesea nu se opresc la 20 de ani.

Miopiile se corectează cu ajutorul lentilelor concave (minus), care au rolul de a forma pe retină o imagine clară şi bine definitivă.

miopia_3Cauzele miopiei:

  1. Factorii externi, care influenţează în cazul muncii de aproape. Alungirea axului antero-posterior pe parcursul creşterii copilului – cauza principală, fiind lucrul de aproape în perioada de creştere a ochiului până la 20 de ani. Mecanismul de acomodaţie şi convergenţă mai ales atunci cînd condiţiile igienice lasă de dorit şi copilul duce cartea prea aproape de ochi, face abuz de privire a emisiunilor TV şi calculaor, are ţinuta incorectă la citit, scris.
  2. Factorii interni care contribuie la producerea şi agravarea miopiilor: tulburări endocrine, boli de vecinătate cu ochiul (sinusite), boli însoţite de astenie, carenţele alimentare, lipsa vitaminei C şi calciu.
  3. Moştenirea unor stări patologice de la părinţii cu miopii.

Profilaxia

  • De verificat regulat vederea odată în an la medicul oftalmolog;
  • Distanţa în timpul cititului şi scrisului 33 cm de la ochi.
  • Excluderea poziţiei culcate în timpul cititului.
  • În transport se evită cititul.
  • În timpul pregătirii lecţiilor de făcut pauze de 5-10 minute peste fiecare 40-45 minute.
  • În timpul pauzei de privit în depărtare, de făcut exerciţii fizice.
  • O iluminare suficientă a locului de lucru în timpul de seară, în zile cu ceaţă de folosit lampa de masă cu bec de 100 Wt.
  • Mobilierul să corespundă staturii copilului.
  • Masa de scris aşezată mai aproape de fereastră şi lumina să cadă din stînga.
  • Ţinuta corectă la masa de scris nu aplecat, gîrbovit.
  • Geamurile şi becurile electrice să fie curate.
  • Draperiile deschise (cele întunecate reţin lumina solară).
  • A nu se încărca ferestrele cu flori de cameră mari, care pot reţine lumina.
  • De limitat vizionarea emisiunilor TV pînă la 10 ani la 2-3 ori pe săptămînă şi nu mai mult de 2-3 ore în sumă, iar pentru elevii din clasele mari 3-4 ori pe săptămînă şi nu mai mult de 4-5 ore în sumă şi nu mai tîrziu de orele 22.00.
  • Copilul se aşează nu mai aproape de 3 m de la ecranul televizorului.
  • Nu uitaţi să stergeţi praful de pe ecran, care poate micşora claritatea imaginii.
  • Emisiunile TV se privesc cu lumina aprinsă în cameră pentru a evita contrastul între ecranul luminat şi camera întunecată.
  • Copiii cărora au fost prescrise ochelari pentru depărtare priveşte televizorul în ochelari.
  • La şcoală să poarte obligator ochelarii.
  • În miopiile mici lecţiile de acasă şi alte lucrări de aproape se fac fără ochelari.
  • E necesar de tratat bolile asociate.
  • Alimentaţia trebuie să fie regulată şi calitativă cu includerea obligatorie în meniu a fructelor şi legumelor bogate în vitamine.
  • De practicat sportul, plimbări în aer liber.
  • De pregătit lecţiile pentru acasă nu mai devreme de 2 ore după şcoală.

Respectînd aceste reguli veţi păstra o vedere bună pe întreg parcursul vieţii.

miopia_4

Medic oftalmolog
categoria superioară
Veronica Bulat