Medicina a fost inventată pentru a vindeca. Acum, dupa ce medicina a inventat o multitudine de metode de a vindeca, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că singura metodă raţională şi inofensivă de tratament o constituie profilaxia !

Ce ne rămâne de făcut ?… Fireşte, să prevenim această epidemie de boli pentru care ştiinţa nu a găsit, înca, leacul !

Iar profilaxia este, de cele mai multe ori, la îndemina fiecăruia dintre noi !

E foarte simplu! Daca fiecare din noi am fi responsabili de propria noastră sănătate şi am lua deciziile corecte şi cu adevarat informate în ceea ce ne priveşte, majoritatea acestor îmbolnaviri nu ar mai exista!

HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA.

Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalo-rahidian (LCR) și laptele matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete, sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și practica sexuală orală. La toxicomani folosirea în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de concentrația de viruși din secreția vaginală, spermă sau sânge.

Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de infectare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduc considerabil riscul de contaminare dar nu îl pot elimina complet datorită intervalului de aproximativ 25 de zile în care virusul nu poate fi încă detectat paraclinic o posibilă infectare a donatorului.

Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naștere în timpul travaliului este considerat ca fiind de 10-30%. În cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.

O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnită prin anii ’80 din secolul trecut, este cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenți de droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită. Un grup de risc reprezintă și personalul sanitar care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată, neprotejată corespunzător.

Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția oculară (lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este destul de mare pentru a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale des întâlnită la alte afecțiuni virale.

Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care durează 28 de zile și se poate începe 2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore în cazul înțepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.

Prevenirea Transmiterii HIV:

În timpul contactului sexual:

Deşi nici un act sexual nu este considerat 100% sigur, sexul sigur implică găsirea căilor intime, pentru scăderea riscului de transmitere HIV sau BST. Cea mai sigură metodă ramîne abstinenţa sexuală sau evitarea activităţii care nu expune o persoană la lichidele corpului. Pentru sexul vaginal, anal şi oral, folosirea barierelor (prezervativele feminine şi cele masculine) poate reduce considerabil riscul transmiterii HIV.

Contactului sînge de la sînge

Transfuzii de singe – demonstreaza că sîngele a fost testat anti HIV şi alte BST care sunt transmise prin sînge.

Utilizarea acelor în comun – niciodată nu reutilizaţi sau folosiţi în comun seringi, apă sau alte ustensile pentru preparea drogurilor, ci folositi numai seringile primite de la o sursă sigură (farmacii şi programe de schimb special de ace). Chiar şi o cantitate mică de sînge pe mîini, pe aragazuri, pe filtre sau în apă simplă, poate fi în de-ajuns pentru a infecta un alt consmumator de droguri, dacă este contactul dintre acestea şi sîngele persoanei. Curaţarea seringelor nu distruge întotdeauna HIV, prin urmare, dacă este posibil, trebuie folosită o noua seringă.

Accidente cu ace – în timpul lucrului cu ace, trebuie sa fiţi atenţi la punerea lor într-un loc sigur.

De la mama la copil

Dacă o mamă seropozitivă primeşte medicamente antiretrovirale în timpul sarcinii, naşte prin operaţie cezariană şi nu alaptează copilul, atunci riscul transmiterii este foarte scăzut.

în uter – pentru a micşora riscul ca HIV să fie transmis la făt în timpul naşterii, mama însarcinată trebuie să primească medicamentele antiretrovirale.

în timpul nasterii – naşterea trebuie să fie făcută prin operaţia cezariana, prevăzînd faptul că are loc într-un mediu steril, ceea ce reduce riscul de transmitere a infectiei HIV la copil.

alaptarea – femeile seropozitive nu trebuie sa-şi alapteze copiii, pentru a reduce riscul de transmitere HIV la copil.

Daca ne-am întepat cu o seringa abandonată şi, probabil, contaminată…

Cele mai expuse ramîn persoanele neavizate (mai ales copii) care, găsind seringi abandonate, se pot înţepa accidental. Riscul de transmitere este sub 1%, deci mic! Totuşi măsurile de prevenire trebuie luate dupa cum urmează:

• se exercita presiune în jurul întepăturii pentru a exprima sînge şi a îndepărta pe cît posibil inoculul infectant;
• se dezinfectează abundent cu alcool etilic 70%; apă oxigenată 3%
• prezentarea la serviciul medical pentru profilaxia hepatitei virale B (vaccinare, eventual);
• solicitarea testării pentru punerea în evidenta a anticorpilor anti HIV imediat şi la 3-6 luni de la înţepare.

În toată această perioadă, persoanele în cauza se vor comporta ca şi cum ar putea fi infectati, pentru a nu difuza infecţia.

Pentru prevenirea imbolnavirii, principalele reguli care trebuie respectate sunt urmatoarele:

• EVITAREA RELATIILOR SEXUALE INTAMPLATOARE
• FOLOSIREA PREZERVATIVULUI
• UTILIZAREA ACELOR SI SERINGILOR DE UNICA FOLOSINTA

Autoadministrarea mai mult sau mai puţin indelungată a unui drog, de către o persoană duce in mod inevitabil la toxicomanie. Prima consecinţă marcantă a consumului de droguri o constituie starea de dependenţă fizică şi uneori şi psihică a persoanei consumatoare faţă de acel drog.

In literatura de specialitate se arată că termenul de toxicoman „nu defineşte o anumită stare provocată individului de consumul unui anumit drog şi de lupta lui pentru a-l obţine prin mijloace frauduloase”. Dimpotrivă, se consideră că” toxicomania este o consecinţă şi simptom al unei serii intregi de deranjamente , tulburări nevrotice, psihiatrice sau psihopatice”.

După cum se cunoaşte din practica medicală, toxicomania prezintă drept caracteristici principale necesitatea imperioasă de a continua consumul de droguri, tendinţa de a mări doza, o dependenţă fizică şi cateodată psihică faţa de drog, efecte nocive pentru individ şi societate.

Ca orice fenomen, toxicomania nu apare din senin.

El are la bază cause de ordin economico-social cum ar fi accentuarea crizei sociale şi morale din ţările industrializate, cu tot ansamblul ei de consecinţe grave: şomaj, inflaţie, nesiguranţa zilei de maine, instrăinarea umană generată de inechitate, inegalitate şi injustiţie socială, goana febrilă după caştiguri fabuloase cu orice preţ.

Alte cauze complementare vizează propaganda violenţei şi tentaţiilor necontrolate pe micul şi marele ecran, stimularea instinctelor primare prin diferite moduri, atitudinea de mai multe ori ingăduitoare a autorităţilor unor state in privinţa traficului şi consumului de droguri, neajunsurile şi ineficienţa metodelor folosite in educaţia copilului, a tineretului in general, existenţa unor puternice organizaţii criminale interesate in traficul de droguri.

O altă serie de cauze ale toxicomanie ţin de personalitatea individului, cum ar fi curiozitatea, carenţele de educaţie, lipsa de voinţă, deficienţe de natură psihologică, etc. Cercetarea indică motive multiple care pot duce la consumul de droguri, impărţite in trei grupe principale(aşa zisul triunghi al dependenţei):personalitatea celui afectat; insuşirile şi posibilităţile de procurare a drogurilor; mediul social (familia, cercul de prieteni dar şi societatea). Dependenţa de droguri se număra printre grupurile principale de risc SIDA iar prostituţia este văzută ca o posibilitate uşoară de procurare a banilor necesari pentru droguri.

Cunoaşterea tuturor acestor cauze este necesară pentru realizarea ansamblului de măsuri menite să ducă la prevenirea şi controlul acestui flagel social.

Problemele cu care se confruntă societatea şi care sunt datorate intr-o măsură semnificativă şi alcoolismului au necesitat găsirea unor soluţii concretizate in metode , mijloace şi măsuri care să nu fie apte să prevină şi să ţină sub control acest flagel social. Preocupările societăţii in această privinţă s-au născut de multă vreme dar şi faptul că şi in perioada contemporană alcoolismul mai face ravagii in randul omenirii, dovedeşte necesitatea imbunătăţirii vechilor metode şi totodată găsirea altora noi, mai eficiente.

Aceste măsuri pot fi impărţite in două mari categorii:

• cele care vizează intreaga societate
• şi cele care vizează individul.

Dintre măsurile care vizează intreaga societate pot fi menţionate: elaborarea unor legi destinate să reglementeze comercializarea de băuturi alcoolice. Astfel, in trecut au fost elaborate norme care au interzis vanzarea alcoolului nerafinat şi a altor băuturi alcoolice vătămătoare sănătăţii. Legi sanitare au reglementat cantitatea maximă de alcool care poată fi conţinută de băuturile care existau in circuitul comercial.

O altă măsură menită să ducă la reducerea consumului de băuturi alcoolice constă in avertizare a populaţiei, in special a tinerilor asupra consecinţelor negative ale alcoolismului. Acest proces se poate desfăşura prin intermediul şcolilor, emisiunilor de radio şi televiziune, al publicaţiilor accesibile oricărui individ.

Măsurile de dezvoltare economică de asemenea, ducand la imbunătăţirea nivelului de trai pot diminua consumul de băuturi alcoolice in special in randul indivizilor care apelează la alcool datorită condiţiilor precare de trai.

Aceste măsuri de ordin legislativ, economic, social şi cultural, numai coroborate şi aplicate de specialişti pot constitui un factor important in efortul de prevenire şi control al alcoolismului.

Măsurile care vizează individul sunt cele referitoare la tratamentul, asistenţa şi recuperarea persoanelor alcoolice. De asemenea măsurile de depistare a persoanelor predispuse la alcoolism (prin implicarea asistenţei psihiatrice in practica medicinii generale) pot contribui intr-o mare măsură la prevenirea alcoolismului.

Tratamentul persoanelor alcoolice, care recomandă diferenţiat pentru fiecare individ care are o importanţă deosebită in prevenirea recidivării celor care au consumat băuturi alcoolice in exces.

In asistenţa alcoolicilor un rol important il joacă mediul familial şi micro-grupul socio-profesional. Astfel, in literatura de specialitate se recomandă păstrarea inserţiei familiale, păstrarea inserţiei socio-profesionale şi a locului de muncă.

Desigur că există şi alte metode şi mijloace de prevenire a alcoolismului care se stabilesc in funcţie de structura personalităţii fiecărui individ, de mediul micro-social in care acesta trăieşte, şi, nu in ultimul rand, de educaţia acestuia.

Reabilitarea socială urmăreşte reabilitarea valenţelor sociale ale persoanei in cauză, a posibilităţilor sale de a se incadra in viaţă şi de a se autoconduce in mod adecvat conform unor cerinţe optimal.

Larisa Gheba