Ficatul este un organ vital in economia organismului prin funcţiile sale foarte complexe. Este implicat în metabolizarea diverşilor compuşi cu care venim in contact (cum ar fi medicamente, toxine exogene), în sinteza proteinelor, în detoxifierea generală, în sinteza anumitor enzime implicate în digestie, în metabolismul lipidic proteic şi glucidic şi chiar în sinteza şi secreţia anumitor substanţe cu rol de hormoni. Pierderea funcţiei hepatice nu poate fi înlocuită de nici un alt organ, iar până în prezent medicina modernă nu a reuşit să imagineze un aparat care să poată prelua chiar şi doar o parte din rolurile ficatului.

Afecţiunile hepatice pot avea natură ereditară (sunt moştenite), pot să apară în cursul vieţii ca urmare a unor agresiuni virale (hepatite virale), toxice (hepatite alcoolice) sau pot avea caracter cronic şi apar după ani de evoluţie ale unor procese acute (cum este cazul cirozelor hepatice şi ale cancerelor hepatice). Procesele neoplazice la nivel hepatic sunt de doua tipuri: fie sunt primare (au origine în parenchimul hepatic sau în sistemul canalicular) fie sunt secundare, metastatice (au origine la distanţă de ficat, însă celulele neoplazice migrează în torentul sangvin şi se pot fixa apoi în oricare alt organ aflat pe traiectul vasului în care se angajează). La nivel hepatic pot sa apară si tumori maligne (primare sau diseminate, metastatice), dar şi benigne (noncanceroase).

Tumorile benigne ale ficatului:

• Hemangioame (tumori de natura vasculară);
• Adenoame hepatice;
• Hiperplazie nodulară focală.

Nici una din aceste tumori nu este cancer hepatic, şi nici tratamentul acestora nu respectă principiile terapiei antineoplazice. Ele pot fi ţinute sub observaţie pentru a se urmări evoluţia în timp şi doar dacă există riscul apariţiei unor hemoragii masive (cum este posibil dacă exista un hemangiom) se poate interveni chirurgical pentru rezecţia tumorii.

Tumorile maligne hepatice sunt:

• Carcinomul hepatocelular (este cel mai frecvent tip de cancer hepatic);
• Hepatoblastomul (este un cancer foarte rar, care apare la copii cu vârsta sub 4 ani, şi care răspunde foarte bine la tratament);
• Colangiocarcinomul (este de fapt cancer al canalelor biliare).

Cancerul hepatic afectează mai frecvent bărbaţii comparativ cu femeile (de aproximativ 2 ori mai mult) şi apare mai ales la persoanele trecute de vârsta de 50 de ani.

Cauze

Carcinomul hepatocelular (cancer hepatic primar) apare în cele mai multe cazuri (70-75%) pe un teren predispozant, deşi există şi parenchime hepatice indemne pe care se poate dezvolta tumora.

Cele mai dese cauze de apariţie a cancerelor hepatice primare sunt: ciroza, hepatita virală B, hepatita virală C, consumul de alcool, hemocromatoza, aflatoxinele, alte substanţe chimice (arsenic, pesticide, erbicide, clorura de vinil, tutun şi produşii de ardere din ţigarete, mai ales daca pacientul este şi alcoolic). Mai rar, carcinomul hepatocelular a fost asociat cu: ciroza biliară primară, colangita primară sclerozantă, deficitul de alfa 1 antitripsina, contraceptivele orale, porfiria cutanată, administrarea anumitor substanţe de contrast radioactive folosite în radioimagistică (doar dacă se folosesc foarte frecvent şi în concentraţii crescute), obezitate şi diabet zaharat, steatoza hepatică, consumul cronic de steroizi anabolizanţi.

Simptomatologie

Carcinomul hepatocelular este o afecţiune ce evoluează silenţios, pe fondul bolii cronice care îi favorizează apariţia. În ciuda faptului că iniţial acuzele sunt minime sau chiar complet absente, pe măsura ce procesul se extinde, pacientul poate deveni simptomatic, acuzând: durere şi sensibilitate la palpare, localizată în cadranul abdominal drept, uneori sub rebordul costal, icter cutaneomucos, prurit generalizat, edeme gambiere, ascită, modificarea circumferinţei abdominale, caşexie, hemoragii digestive superioare (din varice esofagiene), hepatomegalie şi splenomegalie. Există şi manifestări generale, care apar în majoritatea tipurilor de cancer şi care se datorează existenţei acestei afecţiuni consumptive: febră, astenie, scădere în greutate, lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsaturi, oboseală generală şi scăderea libidoului.

Tratamentul

Tratamentul cancerului hepatic este foarte complex. Similar altor tipuri de neoplazii, şi acest cancer este foarte greu de tratat curativ. Schemele terapeutice care se pot aplica în prezent depind foarte mult în funcţie de mărimea şi numărul tumorilor, de extinderea lor în structurile vecine, dar şi de factorii de risc pe care îi poate avea pacientul. Cancerul hepatic este poate unul din cele mai dificil de tratat.

Rezecţia chirurgicală a cancerului si transplantul hepatic sunt variantele de tratament disponibile în momentul actual, însă şi ele au indicaţii limitate. Principalii factori de care depinde rezecabilitatea tumorii sunt reprezentaţi de funcţia hepatică şi de dimensiunile tumorii în sine. Se apreciază că doar 5% din pacienţii diagnosticaţi cu carcinom hepatocelular au indicaţie de transplant.

Hepatectomia parţiala se practică la un procent foarte restrâns dintre pacienţi (doar în cazul celor diagnosticaţi în stadii foarte incipiente). Doar 5% din pacienţi beneficiază de un astfel de tratament. În funcţie de stadiul în care a fost diagnosticat cancerul, speranţa de viaţă la 5 ani, în urma rezecţiei unei leziuni foarte bine delimitate, poate varia de la 30% la 90%.

Cancerul hepatic diagnosticat în faza avansată are foarte puţine şanse de tratament, fiind considerat o afecţiune incurabilă. În această etapă deja orice tratament este depaşit şi pacienţii nu pot primi decât analgezice foarte puternice (adesea opioizi de tipul morfinei) care să le reducă durerile. În cadrul tratamentelor paleative se mai pot administra: antiemetice speciale (pentru atenuarea greţurilor şi vărsaturilor), stimulante ale apetitului şi diuretice (care pot reduce edemele si ascita).

Prevenţie

Cancerul hepatic nu poate fi prevenit, însă există o serie de măsuri pe care pacienţii cu factori de risc le pot lua astfel încât să evite progresia câtre o astfel de afecţiune cu potenţial letal. Acestea includ: imunizarea împotriva hepatitei B (mai ales pentru profesiile cu risc), evitarea consumului abuziv de alcool, evitarea steroizilor anabolizanţi, evitarea administrării suplimentelor cu fier în cazul în care nu există deficite în organism, evitarea comportamentelor cu risc (parteneri sexuali multipli, utilizare de droguri injectabile) care pot favoriza contactarea unei infecţii cu virusuri hepatice B sau C, evitarea lucrului în medii toxice.

Prognostic

Prognosticul pacienţilor diagnosticaţi cu carcinom hepatocelular depinde în principal de extinderea cirozei şi de stadiul tumorii. în cazul în care starea generală a organismului permite aplicarea unui tratament (anume tratament chirurgical cu rezecţia tumorii), durata medie de supravieţuire nu depăşeşte, în cele mai optimiste cazuri, 4 ani. Dacă tumora este complet depaşită din punct de vedere terapeutic şi nu se mai poate interveni în nici un fel, speranţa medie de viaţă este de 3 luni.

Medic chirurg
categoria I
Pîrţu Marian