Alcoolul și sarcinа

alcoolul_sarcina_1În 1973, medicul pediatru francez Paul Lemoine a semnalat pentru prima dată legatura între malformațiile faciale ale noi-născuților și faptul că aceștia sunt născuți din mame alcoolice. Curând după această descoperire, alți cercetatori au confirmat faptul că expunerea fătului la alcoolismul mamei poate determina un număr mare de anomalii fetale.

Riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii: Alcoolul, aflat în diferite proporții în vin, bere, șampanie sau coniac, este o substanță toxică ce este tranferată foarte repede, prin intermediul circulației sangvine, din sangele matern spre cel al embrionului. Efectele consumului de alcool sunt cu atât mai grave în primul trimestru de sarcină. Ținând cont de faptul că organele fetusului se află în plin proces de formare, acesta este deosebit de vulnerabil. În consecință, gravida trebuie să renunțe la alcool imediat după ce sarcina este confirmată – ceea ce nu înseamnă să intri în panică dacă ai băut o bere sau un pahar de vin cu o seară înainte de a afla că ești însarcinată! Nu uita că niciodată nu este prea târziu să faci ceea ce este mai bine pentru viitorul bebeluș, așa încât redu la minimum alcoolul – sau, si mai bine, nu mai bea deloc. Micuțul ar putea fi expus unor probleme de întarziere a dezvoltarii mentale și el însuși riscă să devină alcoolic la maturitate.

alcoolul_sarcina_2Sindromul Alcoolismului Fetal Această stare, cunoscută astăzi ca Sindromul Alcoolismului Fetal (FAS), afectează în SUA, în medie 2 bebelusi din 1000 nou-născuți vii. Între 3 si 5 copii din 1000 sunt afectati parțial deoarece ei prezinta câteva (dar nu toate) simptome ale acestui sindrom. Centrul pentru Controlul Malformațiilor Nou-nascutilor estimeaza că 1 din 10 adulți cu retard mintal are FAS, astfel că știind acest lucru, poate fi prevenit retardul mintal în USA. Cu ajutorul informației, Sindromul Alcoolismului Fetal poate fi prevenit si în Moldova.. Desigur, este o chestiune de informație, dar mediul internet este tot mai popular deci sunt speranțe că tinerele mamici vor citi aceste rânduri. Boala este uneori greu de depistat deoarece unii bebeluși nu prezintă aceste trăsături înca de la nastere. Termenul de Efectele Alcoolismului Fetal (FAE) îi descrie pe copiii si adolescenții supuși mai mult sau mai putin Sindromului Alcoolismului Fetal (FAS). Majoritatea bebelușilor suferind de FAS au o greutate si o dimensiune mica la naștere. De obicei au capul mic (microcefali) iar mulți dintre ei au caracteristici faciale tipice: frunte bombată, ochii afundați in orbite, nasul scurt si „cârn”, buza de sus uscată si roșie, bărbia înăuntru, gura incomplet dezvoltată, deschidere în bolta palatină și/sau urechi deformate. În plus, copiii cu FAS pot prezenta anomalii ale încheieturilor, curbură a coloanei vertebrale, probleme cu inima si defecte genitale. Cea mai severa exprimare a FAS-ului este retardul mintal – IQ – ul mediu fiind 65. Copii cotați ca având o inteligenta normala dar care sufera de FAS, nu au arătat încă faptul că au fost expusi la alcoolismul mamei. Asta până când vor merge la școala; probleme ca dificultati de învațare, memorare, lipsa de concentrare, impulsivitate, stări de confuzie vor fi frecvente. Au tendinta de a fi leneși, indolenți, greu de disciplinat si îndărătnici cu profesorii si părinții. Multi dintre acesti copii nefericiti vor crește și vor deveni adolescenți și adulți care nu pot trăi independent datorită problemelor de acomodare, dificultații în luarea deciziilor și imposibilității de a învăța din propria experiență. În funcție de obiceiul mamei de a bea, bebelușii afectați pot prezenta simptomele FAS chiar în primele 24 de ore de la naștere. Acestea pot fi sub forma de : tremurături și/sau convulsii, iritabilitate, mușchi „țepeni”, spasme la nivelul întregului corp, o frecventă mare a respirațiilor, distensie abdominală și/sau vomă. alcoolul_sarcina_3Care este cantitatea de alcool dăunătoare? Medicii nu pot spune precis ce cantitate de alcool supune fetus-ul la risc sau în ce stadiu al sarcinii fetusu-l este mai mult afectat. De aceea, toate gravidele, mamele care alaptează sau femeile ce intenționează să aibă un copil, trebuie să țină cont de aceste avertizări și să renunțe complet la consumul de alcool. Avort spontan, malformații fizice, retard… Până în prezent, cercetătorii nu au ajuns la nici o concluzie privind la cantitatea de alcool minimă pe care o poate consuma o femeie insărcinată, astfel încât micuțul să nu fie afectat. Ceea ce se știe, însă, cu precizie, este că riscurile – avort spontan, malformații fizice, retard sau alte afecțiuni ale sistemului nervos – cresc proportional cu aportul de băuturi alcoolice consumate. O femeie însărcinată care consumă deseori alcool riscă să dea naștere unui copil cu handicapuri psihice grave, unele dintre acestea de nerecuperat, dar și de ordin fizic – malformații ale sistemului osos, cap mult mai mic decât în mod normal, afecțiuni cardiace. Dar și consumul ocazional de alcool reprezintă un factor suplimentar de risc în acest sens. Părinții care bănuiesc că copilul ar putea suferi de FAS, trebuie să ceară sfatul unui pediatru. Un medic genetician sau un pediatru neurolog vă poate consulta copilul și poate stabili în mod clar situația copilului. Însă, tratamentul cel mai bun pentru Sindromul Alcoolismului Fetal este PREVENIREA! Informațiile obținute în urma consultului sunt utile pentru a ajuta părintii să-și crească copilul, să-i acorde o educație specială care să-l facă capabil în a-și mări potențialul. Efectele alcoolului asupra unui bebeluș nenăscut sunt cunoscute din timpuri străvechi. In Vechiul Testament îngerul o mustra pe mama lui Samson: „Iata, vei concepe si vei naște un băiat; sa nu bei nici vin si nici o altă băutură..” Grecii si romanii sugerează de asemenea că consumul de alcool poate genera probleme grave in dezvoltarea feotus-ului. Incă nu sunt luate in serios avertizările obstreticienilor si pediatrilor, astfel ca incidența FAS a rămas aceeași. În mod sigur, expunerea fătului la alcool poate determina tot felul de malformații congenitale pînă la probleme care nu se văd pînă la vîrsta școlară. alcoolul_sarcina_4 Tragedia acestei maladii este ca ea poate fi prevenita in totalitate O femeie care se abține de la consumul de alcool inainte de conceperea copilului și de-a lungul întregii perioade a sarcinii nu va avea un copil cu FAS, indiferent de obiceiurile ei din trecut in ceea ce priveste alcoolul. Din păcate, dacă FAS există, această maladie nu poate fi vindecată complet. O femeie insarcinată care consumă alcool va lăsa copilului sau ca moștenire pe viață o infirmitate mentală și probleme de comportament Alcoolismului Fetal (FAS):

  • Facies caracteristic:microcefalie(dimensiuni reduse ale capului), ochii afundați in orbite, nasul scurt si carn, buza de sus uscată si rosie, fruntea bombată, gura dezvoltată incomplet, deschidere in bolta palatină, urechi deformate;
  • Tulburari neurologice:retard mental sever(IQ pana la 65), iritabilitate, tulburari comportamentale, hipotonie, hipoacuzie senzoriala,stari confuzionale, deficit de memorare, dificultati de invatare, lipsa de concentrare, impulsivitate. Au tendinta de a fi lenesi, indolenti, greu de disciplinat;
  • Tulburări auditive: intîrzierea mielinizării neuronilor din nervul auditiv,otite seroase frecvente(datorita anomaliilor trompei lui Eustachio). Tulburările de auz vor determina ulterior dificultăți în achiziția limbajului, cu dificultăți de ințelegere și exprimare.

  • Greutate mică la nastere;
  • Deformări osoase: cutie toracică deformată,coloana vertebrală deformata si dislocari de sold ,articulatii prea putin mobile;
  • Organe interne malformate Afecțiuni cardiac.

 

Medic obstetrician-ginecolog

Cristina Ipati