Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la cea de-a 60-ea sesiune, în mai 2007, a desemnat “25 aprilie drept Ziua Mondială de combatere a malariei”. Prin urmare, şi în secolul XXI malaria continuă să rămînă o maladie cu implicaţii grave de ordin sanitar şi socio-economic. Malaria (paludismul) reprezintă un pericol pentru 40% din populaţia Terrei.

Conform informaţiei furnizate de OMS, mai mult de 2 miliarde de oameni locuiesc în ţări, în care riscul de infestare e mare. Malaria afectează peste 100 state ale lumii (preponderent din zonele cu climă tropicală şi subtropicală), înregistrându-se anual cca 500 milioane îmbolnăviri şi până la 2,7 milioane decese, mai frecvent în rândurile copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Doar în Africa la fiecare 30 de secunde de malaria decedează un copil. Cea mai afectată zonă continuă să fie considerată Africa – la sud de Sahara, urmată de Asia de Sud-Est, America Latină, Orientul Apropiat.

Malaria este o maladie parazitară din grupul infecţiilor sanguine care prezintă pericol pentru viaţă. Actualmente e cunoscut că malaria este provocată de un parazit ce face parte din specia protozoarelor şi se numeşte plasmodiul malaric.

Boala este transmisă la om prin înţepătura ţânţarilor malariogeni infectaţi.

Clinic se manifestă prin febră, dureri de cap, tulburări digestive, dureri musculare. Mai apoi evoluează în cicluri cu alternanţă de febră, însoţită de frisoane şi transpiraţii reci. Deoarece agentul malariei afectează globulele roşii, drept consecinţă se dezvoltă anemia, asociată de splenohepatomegalie.

Cea mai gravă este malaria tropicală, răspândită în ţările Continentului African.

Fără efectuarea tratamentului imediat după îmbolnăvire malaria tropicală conduce la deces.

Malaria poate fi preântâmpinată în 2 aspecte ce au efect în comun:

• Chimioprofilaxia individuală – administrarea remediilor antimalarice cu scop de a preveni multiplicarea parazitului în organismul uman;
• Protejarea de înţepături de ţânţar.

Ţările europene, unde malaria anterior a fost eradicată, actualmente sunt zone libere de malarie autohtonă, înregistrând doar cazuri sporadice de import. Importarea în masă a malariei tropicală din Africa a creat probleme pentru multe ţări europene (10.000 cazuri anual înregistrate printe aviatori, businessmani, turisţi, muncitori sezonieri şi lucrători pe contract, refugiaţi şi studenţi străini), unde mortalitatea prin malaria tropicală importată a atins 7%, dar într-un şir de ţări până la 10%. Dintre cele aproximativ 10 mii de cazuri de malarie cu care se confruntă anual Europa, 75 la sută se înregistrează în Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia, ca urmare a circulaţiei libere a cetăţenilor şi turiştilor.

În Republica Moldova situaţia malariogenă rămâne a fi tensionată. În ultimii 10 ani (2000-2009) în ţară au fost înregistrate 236 cazuri de malarie de import, din ele 192 (81,4%) – în mun.Chişinău. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate la populaţia băştinaşă care a migrat în zonele impaludate. 86% au fost importate din Sudan, fiind favorizate de traficul braţelor de muncă.

Persoanele ce migrează în ţările tropicale, nefavorabile la malarie, sunt supuse riscului de îmbolnăvire.

Pe parcursul anilor 2007-2009, în ţara noastră au fost depistaţi 152 bolnavi de malarie de import, din ele 89 (58,9%) – în mun.Chişinău. În anul 2009 au fost înregistrate 29 cazuri de malarie tropicală de import în mun.Chişinău din Sudan (Africa). Printre cazurile de malarie tropicală la 2 persoane boala a evoluat grav, unul soldându-se cu deces. Pe parcursul a 4 luni ale anului curent în mun.Chişinău au fost depistate 8 cazuri de malaria tropicală de import. Ultimele 2 cazuri au fost depistate pe data 16 aprilie curent la aviatorii reveniţi din Cambodjia.

Condiţiile climaterice şi cele naturale ale municipiului Chişinău sunt favorabile pentru reproducerea intensivă a ţânţarilor, mai cu seamă a celor malariogeni. Municipiul Chişinău este considerat o zonă cu risc sporit de răspândire a malariei prin transmiţători – ţânţari malariogeni. În legătură cu acest fapt, sarcinile prioritare sunt organizarea şi realizarea măsurilor antiepidemice în focarele de malarie de import şi preântâmpinarea apariţiei cazurilor autohtohe şi cazurilor secundare de la cele importate.

Malaria este o maladie parazitară din grupul infecţiilor sangvine sau transmisibile, provocată de plasmodiile malarice, ce se transmite mai frecvent de o anumită specie de ţânţari şi se caracterizează clinic prin accese de febră pronunţată, însoţită de frisoane, fierbinţeli şi transpiraţii abundente, prin mărirea ficatului, splinei şi apariţia anemiei. Denumirea provine din italiană — „mala aria” — aer stricat.

Actualmente e binecunoscut, că malaria este provocată de mai mulţi paraziţi ce fac parte din specia protozoarelor şi se numesc plasmodii malariei. Fiecare din paraziţii malariei are particularităţile sale biologice, morfologice şi provoacă diferite forme de malarie.În dependenţă de specia plasmodiului şi periodicitatea acceselor la om se dezvoltă: malaria terţă provocată de plasmodium vivax ori ovale şi se caracterizează prin repetarea acceselor peste fiecare 48 ore; malaria cuartă, provocată de plasmodium malariae, ce se manifestă prin repetarea acceselor peste fiecare 72 ore şi malaria tropică, provocată de plasmodium falciparum, pentru care este caracteristic febra îndelungată cu accese repetate, iregulate şi afectarea creierului în cazuri grave.

Ciclul de dezvoltare a plasmodiilor este strâns legat de gazda intermediară şi definitivă. Gazda definitivă a paraziţilor malarici o reprezintă ţânţarul, mai frecvent Anopheles maculipennis (ţânţarul cu petiţe pe aripi, pestriţe), iar intermediară — umană.

În organismul ţânţarului are loc multiplicarea sexuată a parazitului, aşa numită sporogonia; iar în organismul uman parazitul se multiplică pe cale asexuată, numită — schizogonia. Ultima se subdivizeză în schizogonie: exoeritrocitară; eritrocitară. Aceste cicluri de multiplicare a plasmodiilor se finisează cu oformarea schizoniţilor şi a celulelor nedezvoltate masculine şi feminine cu denumirea de hametociţi. De regulă, ca sursă de infecţie serveşte omul bolnav ori purtătorul de paraziţi. De menţionat, că în organismul purtătorului, mai cu seamă în malaria cuartă, paraziţii se pot păstra în sânge — ani ori zeci de ani de zile.

In condiţii obişnuite molipsirea de malarie a oamenilor are loc prin intermediul înţepăturilor de ţânţar infectat. Mai rar această maladie se poate transmite de la mama bolnavă la făt în timpul naşterilor prin tegumentele lezate ori prin intermediul transfuziilor de sânge, dacă donatorul este purtător de plasmodii malarici. Au fost descrise mai mulţi ani în urmă cazuri de infectare cu malarie prin intermediul instrumentelor medicale, fiind sterilizate insuficient, iar sursa incipientă s-a dovedit a fi un donator de sânge, care 10 ani în urmă a suportat malaria cuartă.Pătrunzând în organismul uman sănătos pe căile menţionate plasmodiile se multiplică prin ciclurile exo- şi eritrocitar, ducând la desfăşurarea bolii propriu-zise.

Semnele clinice ale maladiei apar după perioada de incubaţie, care în dependenţă de agentul patogen, variază mai frecvent de la 7 până la 25 zile, uneori până la 42 zile. Termenul de incubaţie variază în dependenţă de forma de malarie:

• terţă-10-14 zile ori 6-14 luni;
• ovale-7-20 zile;
• tropică- 8-16 zile;
• cuartă — 25-42 zile.

Malaria se subdivizează în dependenţă de agentul patogen în următoarele forme clinice: terţă, cuartă, tropică, care pot decurge uşor, semigrav şi grav. Tabloul clinic al tuturor formelor se manifestă printr-o perioadă prodromală de 5-7 zile, care se caracterizează prin slăbiciune generală, cefalee, dureri musculare şi febră neregulată.Peste 5-7 zile apar accesele tipice cu o febră brusc ridicată până la 39-40°C, frisoane, fierbinţeală, cefalee, apoi scăderi critice de temperatură şi transpiraţii abundente.Accesele de mai departe devin periodice în dependenţă de durata ciclului de schizogonie eritrocitară a parazitului şi corespund momentului de descompunere a eritrocitelor în sângele periferic şi eliminării din ele a merozoiţilor.

Durata acceselor este de 6-12 ore. Afară de cele menţionate la pacienţi se măresc în volum ficatul şi splina, apar treptat semne de anemie. Uneori se depistează un icter nepronunţat. După însănătoşire maladia se poate repeta sub formă de recidive precoce ori tardive, mai ales dacă pacienţii nu se tratează la timp ori se tratează incomplet.Dacă bolnavii nu se adresează la timp după ajutor medical, ei prezintă un mare pericol pentru persoanele sănătoase înconjurătoare, totodată se pot dezvolta diverse complicaţii ca coma malarică, febra hemoglobinuriinică, insuficienţă hepatorenală care pot duce chiar la deces.

În malaria tropică una din complicaţii periculoase este coma malarică, ce se dezvoltă mai des în caz de adresare tardivă la medic, ori când maladia se confirmă cu întârziere şi, respectiv, se tratează tardiv, ceea ce şi a avut loc în luna iunie-iulie anul 1999. Un cetăţean a fost spitalizat în clinica de boli infecţioase tocmai la a 11-a zi de maladie, fiind întors din Africa, şi la spitalizare având semne de comă malarică.

Examenul de laborator constă în controlul sângelui periferic prin metoda frotiului şi a picăturii groase de sânge studiate sub microscop, unde pot fi depistaţi paraziţii respectivi în dependenţă de forma clinică. Investigaţiile enumerate pot fi utilizate în condiţii de laborator. Diagnosticul şi tratamentul bolnavilor cu malarie se efectuează în spitalul ori secţia de boli infecţioase.

Profilaxia malariei constă în primul rând în depistarea şi tratarea precoce a bolnavilor şi purtătorilor de paraziţi, supravegherea şi examinarea periodică a convalescenţilor după boală şi a cetăţenilor întorşi din alte ţări, unde se înregistrează această maladie. Ultimii se dispensarizează de către medicii de familie din teritoriu pe parcursul a doi ani.

Aceste persoane la fiecare ridicare a temperaturii sunt datoare să se adreseze medicului pentru a exclude malaria, în cazuri necesare în acest scop se execută examenul de laborator. De asemenea în combaterea malariei o importanţă majoră o are lupta cu ţânţarii, care constă în utilizarea la timp a insecticidelor şi în lichidarea diferitor mlaştini, unde ei se înmulţesc.Se mai recomandă utilizarea instrumentelor getabile (de o singură folosinţă), ce protejează nu numai de posibilitatea de molipsire prin malarie, dar şi prin hepatite virale B,C,D; SIDA etc.În zonele epidemice de malarie este obligatorie folosirea preparatelor antimalarice în scop de profilaxie, ceea ce nu toţi utilizează aceste preparate.

De asemenea în aceste zone se recomandă spre seară de acoperit faţa cu o plasă, de uns pielea cu repelente (remedii ce alungă ţânţarii), ori de purtat haine de protecţie. Vaccinul contra maladiei se află în stadiul de elaborare.