Salariile medicilor vor fi majorate
Personalul medical va fi salarizat în baza unui nou mecanism. Cabinetul de miniştri a aprobat un Regulament în acest sens, care vine să modifice conceptual mecanismul de salarizare a angajaţilor din sistemul de sănătate. Potrivit documentului, salariile medicilor şi lucrătorilor medicali se vor majora, în medie, cu 20%, iar tinerii specialişti vor beneficia de cele mai mari creşteri salariale, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.
Prin această reglementare, Ministerul Sănătății își propune să reţină medicii în sistemul de sănătate şi să excludă inechitatea în remunerarea tinerilor specialiști.
„Modificarea mecanismului de salarizare a fost impusă de multitudinea problemelor din domeniul resurselor umane, cum ar fi insuficiența și scăderea constantă a numărului de lucrători medicali. Din 2003 și până în 2015 am pierdut din sistem peste 3000 de asistenți medicali și peste 1000 de medici. Doar în ultimii trei ani pierderile generate din cauza neangajării tinerilor specialiști în sistemul de sănătate au constituit circa 96 de milioane de lei”, a declarat ministra Sănătății, Ruxanda Glavan.
Noul mecanism de salarizare este mai simplu şi transparent în calcul şi se bazează pe performanţele profesionale individuale în muncă. Astfel, venitul salarial al angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, se compune din: partea fixă a salariului, partea variabilă a salariului şi alte norme şi garanţii salariale.
Potrivit Ministerului Sănătății, cheltuielile necesare pentru majorarea salariului în varianta propusă se estimează la 295,1 milioane de lei. Acestea vor fi acoperite din contul şi în limita mijloacelor contractate de către instituţiile medico-sanitare publice cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, precum şi din alte surse de venit, permise de legislația în vigoare.
Regulamentul va intra în vigoare începând cu 1 iulie. În urma implementării proiectului, vor avea majorări de salarii peste 50 de mii de angajaţi din sistemul de sănătate, relatează Mesager.