O mamă din Chișinău a adus pe lume tripleți, concepuți pe cale naturală
Daniel, Alex și Lia. Sunt tripleții care au făcut fericită o familie din comuna Băcioi. Au venit pe lume pe 7 iunie, iar vestea că sunt de fapt trei și nu unul, cum s-a crezut inițial, i-a luat pe neprăgătite pe părinți. Și asta pentru că au fost concepuți pe cale naturală.
„La cinci săptămâni am fost să confirmăm sarcina la ecografie. Pe la nouă săptămâni am avut sângerări și am fost internată aici, în spital. Am repetat USG-ul și mi s-a spus că o să avem gemeni. La 12 săptămâni am făcut din nou un USG și ni s-a spus că o să fie trei”, a povestit mama copiilor, Rodica Popa.
Soții Popa mai au o fetiță de trei ani și jumătate. Împreună au ales câte un nume pentru nou-născuți. „Suntem deja o familie mult mai mare. Am fost trei, acum suntem șase. Suntem foarte bucuroși. Deja să fie sănătoși și mama sănătoasă”, a spus tatăl, Sergiu Popa.
Deși au doar câteva zile, bebelușii au demonstrat deja că sunt diferiți. „Au început să se manifeste. Daniel, cel mai are, este foarte liniștit. Mănâncă și doarme. Puțin cu nazuri fetița și băiețelul mai micuț”, a menționat Rodica Popa.
Venirea pe lume a tripleților este o adevărată provocare pentru soții Popa. Au noroc de bunici. „Ei sunt iubirea mea. Iubirea vieții mele, că este soțul, dar bunelul rămâne pe alt plan. Deja am nepoții”, a spus una dintre binicile tripleților.
Ca să facă față, bunicile se rânduiesc la ajutor. Și tripleții par să se respecte, ca între frați, spun părinții. „N-a fost ca toți să plângă. Ei știu că trebuie să fie rând. Ei plâng câte doi. Și noi suntem două, mama și bunica și îi reușim”, a povestit mama bebelușilor.
Copiii au fost născuți prin cezariană, la 34 de săptămâni. Medicii spun că atât bebelușii, cât și mama lor, sunt perfect sănătoși.
„Avem sarcini gemerale foarte des întâlnite concepute prin invitro fertilizare. Dar în cazul dat avem o concepere naturală a celor tripleți, de aceea, probabilitatea este foarte mică. E în jurul la 3-4% din cele 100%, care concep natural tripleți”, a declarat vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, Ălina Bejan.
Pe parcursul anului trecut, la Spitalul Municipal Nr. 1 s-au născut peste 6.700 de copii. S-au înregistrat doar două nașteri de tripleți.