Migrația care doare. Medicii din Moldova, tot mai determinați să plece din țară
Fenomenul migrației medicilor are deja 25 de ani. Din anul 1990, 6.000 de doctori au părăsit sistemul medical, majoritatea emigrând peste hotare. 80% dintre cei plecați sunt tineri.
Echipa Agora a mers să vadă o zi obișnuită din „viața” Maternității nr. 1 din Chișinău, locul unde se înfiripează viața. Însă doctorii care-i întâmpină pe copii în această lume au fețe îmbătrânite.
Medicul obstetrician-ginecolog, Cristina Ipati, este una dintre puținii doctori tineri care a rămas să muncească acasă. Cristina, care primește sub 2.000 de lei pe lună, aproape în fiecare zi se gândește să plece la muncă în altă țară, ca și aproape toți colegii săi de facultate.
„Mi-i foarte obijduitor. Am venit foarte entuziasmată. Atitudinea societății, foarte negativă și foarte obscură care te face să dai mâinile în jos și să nu mai vrei nimic. Te supără sistemul, te supără un pacient, poți liber să-ți iai bagajul și să pleci. Fiindcă acum este mult mai ușor ca pe timpuri. Atunci însă când persoanele vor înainta în vârstă și vor ieși la pensie, cadrele noi vor fi numărate pe degete”, spune Cristina.
Cel care a urmărit sistemul medical fărâmițându-se din cauza migrației este doctorul Vasile Lopațchi, care salvează vieți deja de 40 de ani.
„Acum doctorii începători au un salariu foarte mic. Mulți oameni au plecat după hotare, se întorc în concediu, să viziteze rudele, prietenii și spun că acolo cu mult e mai mare salariul. Cel puțin primește cu 10-20 de ori un salariu mai mare doctorul de peste hotare decât doctorul nostru”, afirmă Vasile Lopațchi.
Doctorul Lopațchi, care ridică lunar doar patru mii de lei, spune că pentru medici ar ajunge bani dacă s-ar schimba un singur lucru. „Să fure mai puțin. Dacă o să se fure mai puțin, cred că o să ajungă. Să facă locuri pentru lucru, să se întoarcă lumea acasă”.
Pentru mai multe detalii, urmăriți reportajul de mai sus.
Materialul a fost realizat în perioada 27 martie – 2 iunie, în cadrul trainingului Advance Training in Broadcast, organizat cu ajutorul finanțării europene în cadrul proiectului Open Media Hub.