Pro sau contra analgezie la naștere? Ce spun medicii

Durerea din timpul travaliului variază dramatic de la o femeie la alta și chiar de la o sarcină la alta. Viitorele mămici își doresc o naștere cât mai ușoară și fără suferință fizică insuportabilă. Analgezia la naștere poate fi un colac de salvare în acest sens. Care sunt beneficiile şi care sunt riscurile ne explică medicul anestezist-reanimatolog, Ghenadie Severin.

analgezie_la_nastere_1

De ce analgezia la naștere?

Fiecare dintre noi are dreptul de a nu simți durerea. Iar în lumea medicală modernă acesta este principiul și scopul de bază.

Analgezia la naștere vă oferă confortul de a vă odihni și concentra pe procesul de aducere pe lume a unei minuni.

Totodată, anestezia șterge amintirile neplăcute provocate de durerea acestui act.

Un alt beneficiu ar fi că sunteți asigurați cu anestezie în cazul cînd de urgență trebue să se intervină în operație cezariană.

Cum poate fi aplicată analgezia în naștere?

Analgezia în naștere poate fi asigurată cu ajutorul anesteziei epidurale.

Ce este anestezia epidurală?

Anestezia epidurală este o procedură invazivă aplicată de către doctorul anesteziolog, la un nivel bine definit. Procedura are menirea de a scoate durerea prin blocarea nervilor ce inervează partea inferioară a corpului, inclusiv uterul și organele genitale feminine.

analgezie_la_nastere_2

Cine poate benefecia de analgezie la naștere și cine nu?

O femeie care este în procesul de naștere și întrunește următoarele criterii:

  • Acordul pacientei.
  • Perioada de naștere în care se află pacienta, în dependență de deschiderea colului uterin, care este apreciată de către doctorul obstertrician. Deschiderea colului uterin între 4 cm și pînă la 8 cm este oportună pentru analgezie. Totodată, deschiderea mai mare de 8 sau mai mică de 4 cm, este acceptată doar în unele cazuri cu indicații vital medicale.
  • Lipsa unor patologii la nivelul coloanei vertebrale: anomalii de dezvoltare, infecții locale.
  • Lipsa alergiei la anestezicul local.
  • Lipsa unor patologii de coagulare a sîngelui.

Ce simte o femeie care are anestezia epidurală și cum se aplică?

Aplicarea anesteziei epidurale prevede în sine instalarea unui cateter la nivelul lombar, prin care se va administră anestezicul local. Procesul de instalare a cateterului se efectuează în condiții strict sterile și cu aplicarea anesteziei locale în locul puncție. Astfel, femeia va simți un disconfort în timpul instalării cateterului. Poziția pacientei poate fi șezândă sau culcată pe partea stângă.

analgezie_la_nastere_3

Care sunt riscurile?

Una din complicațiile anesteziei epidurale este cefaleea post puncțională. Aceasta apare atunci cînd cateterul sau acul penetrează stratul protector al țesutului nervos și măduvei spinării dura mater. Astfel este bine să ascultați de medicul anestezist în timpul efectuarii anesteziei epidurale pentru a evita traumarea accidentală a durei mater.

Părerea unui anestezist, ”Da” sau ”Nu” analgeziei la naștere?

În cazul în care cântărim riscurile și beneficiile aplicării unei anestezii în naștere, pot afirma cu siguranță ”DA”, pentru analgezia în naștere.

/www.mamaplus.md/