Gravidele trebuie să-și caute alt spital. Maternitatea de la IMC se închide pentru trei săptămâni
Maternitatea din cadrul Institutului Mamei și Copilului se închide pentru trei săptămâni. În această perioadă, aici urmează să fie reparate încăperile. O parte din paciente vor fi externate, iar cele în stare critică vor fi transferate la maternitatea nr.1. Acest fapt nu prea le convine proaspetelor mămici, care spun că sunt nevoie să se descurce cumva.
În acest an lucrările de reparație se vor desfășura în perioada 1-20 august. Pacientele nu sunt prea mulțumite, dar spun că tot ce se face este spre binele pacienților care vor avea parte de condiții mai bune, după reparație.
„Noi vrem tot aici să căutăm medicii să venim aici în continuare, avem încredere în medicii de aici, dar dacă așa va fi vom găsi în altă parte”.
„Bineînțeles nu sunt destul de binevenite aceste modificări, schimbări în program. Tot ce se face este pentru binele nostru și a copiilor”.
Seful Centrului Perinatal Nivel III, din cadrul Institutului Mamei si Copilului, Iurie Carauș, spune că lucrările de dezinsecție a încăperilor sunt extrem de necesare, în condițiile în care fluxul de pacienți este mare: „Anual în urma însămânțărilor bacteriorologice pe care le efectuăm în centrul perinatal de nivel terțiar se concentrează cele mai grave cazuri din țară atât la mame cât și copii. Este un flux mare de pacienți, iar în urma însămânțărilor se depistează în aparataj și în încăperi diferiți agenți virali”.
În următoarele zile o parte din paciente vor fi externate, iar cele care se află în stare mai gravă vor fi transferate la spitalul Clinic municipal nr.1. Reprezentanții acestuia spun că vor face față situației pentru că acest lucru se întâmplă an de an, iar maternitatea de aici este cea mai mare din țară.
„Ne-am pregătit din timp pentru a face față numărului mai mare de nașteri. Suntem pregătiți la toate capitolele inclusiv personal medical”, susține Cristina Ipati, ofițer de presă al Spitatului Clinic Municipal nr.1.
În ultima jumătate de an, la Institutul Mamei și Copilului au fost aduși pe lume 3.384 de copii, dintre care șase perechi de tripleți și 105 de gemeni.