Ziua Internațională a Prematurității 2016
Ziua Mondială a Prematurității este sărbătorită pe 17 noiembrie.
Acest eveniment în anul 2015 s-a aflatla a V-a ediție la nivel global și în anul 2014 s-a bucurat de implicarea a peste 60 de tări din întreaga lume, care au organizat diverse evenimente, atingând o audiență globală de peste 1,6 milioane de oameni, din peste 200 de țări. Această Zi a fost recunoscută de oficialitățiîncă din 2011 prin inițiativa Organizației EFCNI (Fundația Europeană pentru îngrijirea copiilor nou-născuți) care apară interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora. Ziua Mondială a Copilului Prematur a fost marcată pentru prima dată şi în Republica Moldova în anul 2014.
Pe 17 Noiembrie, dată care a devenit un simbol la nivel mondial, fiind dedicată răspândiri și conștientizării prematurității, cu scopul îmbunătățirii situației acesteia. Culoarea simbolică a acestui eveniment este violet. Este ziua în care puteți ajuta la răspândirea și conștientizarea fenomenului de prematuritate și la noi în țară.
Adaptarea nou-născutului prematur la viață extrauterina se realizează în condiții de dificultate, atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți, iar aceste probleme merită a fi aduse în atenția publicului larg și nu în ultimul rând trebuie să prevenim răspândirea fenomenului de prematuritate.
Studiile la nivel internațional arată că 79% dintre bebeluși sunt născuți între 32 și 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Nou-născutul înainte de 28 de săptămâni de gestație sau cel foarte mic (sub 1000 grame) este expus unor riscuri mari de a dezvolta probleme severe de: surditate 3%; cecitate (orbire) 8%; paralizie cerebrală 8-12%; retard mintal 14%. Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţiibebeluşilor, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. Circa 75% din aceştibebeluşi ar putea fi totuşisalvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
„Aceşti bebeluşi se nasc prea repede, însă ei nu vin pe lume pentru a muri”, spune dr. JoyLawn, MD of Savethe Children International.
Studiile medicale ne prezintă un număr de factori de risc pentru nașterile premature, dar țineți minte, că mai mult de jumătate din nașterile premature spontane, se petrec în graviditățile în care nu există nici un risc identificabil. Deși este imposibil să presupui dacă vei avea o naștere prematură, ea este mai probabilă dacă tu:
- Ai avut precedent o naștere prematură (cu cât mai devreme bebelușul tău s-a născut și cu cît mai multe nașteri premature ai avut, cu atît mai mare este riscul);
- Ești însărcinată cu gemeni sau cu mai mulți copii;
- Ești mai tînără de 17 și mai în vîrstă de 35ani;
- Erai cu greutate prea mică cînd ai prins gravidă sau nu ai adăugat suficient în greutate în timpul sarcinii;
- Ai avut sîngerări vaginale în primul sau în al doilea trimestru. Sîngerarea vaginală mai mult decît într-un singur trimestru înseamnă risc mai mare;
- Fumatul, abuzul de alcool sau folosirea drogurilor (în special cocaină) în timpul gravidității;
- Ai născut în ultimele 18 luni (mai ales dacă ai prins gravidă după 6 luni de la ultima naștere);
- Nu ai fost la evidență medicală sau ai fost cu întârziere;
- Sarcina a survenit ca rezultat al procedurilor de fertilizare;
- Familiile social dezavantajate.
Nașterea prematură poate cauza serioase probleme de sănătate sau chiar să fie fatală pentru nou-născut, în particular dacă se produce foarte devreme. În general, cu cât mai matur este fătul, cu atît mai multe șanse are de supraviețuire și să fie sănătos. Unii bebeluși prematuri pot avea probleme de respirație. Prematuritatea pune bebelușul la un mare risc pentru hemoragie intracraniană. Sistemul nervos, tractul gastrointestinal și alte organe pot fi, de asemenea, afectate. Nou-născuții prematuri sunt mai predispuși la infecții și icter și pot avea dificultăți la alăptare, cât și probleme în menținerea temperaturii corpului. Supraviețuitorii câteodată suferă de consecințe pe termen lung, incluzând boli cronice de plămâni, handicapuri vizuale sau auditive, paralizie cerebrală și probleme de dezvoltare.Veștile bune sunt că majoritatea bebelușilor prematuri se nasc între 34 și 37 de săptămâni. Dacă acești copii ,, prematuri tardivi,, nu au alte probleme de sănătate, ei se vor descurca cu mult mai bine decât ceilalți și mai prematuri.
Multe tehnologii avansate au fost inventate pentru a ajuta la tratarea copiilor prematuri. Pentru a se folosi de acestea, un bebeluș prematur este cel mai bine îngrijit la un spital cu o secție de terapie intensivă neonatală. În Republica Moldova, toate gravidele care au un risc major de naștere la termene mai mici de 32 de săptămâni, sunt referite în două din maternitățile cu secții de terapie intensivă neonatală bine înzestrate – Institutul Național de Cercetări Științifice în Domeniul Ocrotirii Mamei și Copilului și Centrul Perinatologic Municipal al Spitalului Clinic Municipal Nr1 din Chișinău.
Ziua Mondială a Prematurității este o zi importantă pentru toate familiile care au prematuri, dar și pentru cadrele medicale implicate în serviciul medical.
Vrem să motivăm întreaga societate și personalul medical pentru o implicare mai mare în educația viitoarelor mămici.
Vă invităm să citiți acest articol, să scrieți comentarii și să apreciați prin like, în semn de susținere a prematurilor dar și pentru a face această cauză și mai cunoscută.
Cu respect echipa medicală
Centrul Perinatologic Municipal al Spitalului Clinic Municipal Nr.1 din Chișinău
Medic ginecolog-obsterician
Dorina Darii