Despre noi
Bine aţi venit pe site-ul oficial al Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”
Scopul principal al instituţiei noastre constă în asigurarea necesităţilor şi aşteptărilor pacienţilor privind calitatea serviciilor medicale prestate cu respectarea standardele medicale de specialitate.
IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” actualmente este una dintre instituţiile medicale de frunte în domeniul obstetricii, perinatologiei, ginecologiei operative clasice şi endoscopice, care fac tangenţă cu infertilitatea feminină, dar şi una din instituţiile de top în profilul chirurgiei vasculare şi terapiei generale.
Unul din obiectivele spitalului constă în ameliorarea stării sănătăţii populaţiei în perioada antenatală şi perinatală, prin îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor medicale şi satisfacţiei pacienţilor trataţi.
În scopul monitorizării permanente a nivelului calităţii asistenţei medicale şi implementării unor mecanisme de evaluare obiectivă a calităţii serviciilor prestate a fost fondat în anul 2010 Consiliul Calităţii.
Începând cu anul 2012, în cadrul spitalului au fost elaboraţi şi aprobaţi indicatorii de calitate şi de rezultat ai Centrului Perinatologic. Mortalitatea perinatală> principalul indicator de rezultat al instituţiei, înregistrat de la 500 gr. constituie 9,8 % în perioada I trimestru al anului 2015, comparativ cu 9,1 % în aceeaşi perioadă a anului 2014.
În structura mortalităţii perinatale continuă să predomine mortalitatea antenatală (10 cazuri din 19), comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut (11 cazuri din 18 cazuri).
Pe parcursul I trimestru curent au fost efectuate 350 operaţii cezariene, sau 18,3% din numărul total de naşteri, rata cărora poate influenţa nivelul mortalităţii perinatale. Pe parcursul anului 2014 au fost înregistrate 110 cazuri de proximitate de deces matern (ce constituie 1, 3% din 8845 naşteri), mai puţin comparativ cu anul 2013, cînd au fost înregistrate 118 cazuri de proximitate de deces matern (1,4% din 8336 naşteri).
În această perioadă de timp, în secţiile de profil ginecologie au fost tratate 1147 paciente dintre care 872 asigurate şi 275 contra plată. Activitatea chirurgicală în 2 secţii ginecologice constituie 96,2 %, cu complicaţii postoperatorii de 0%.
Cele mai frecvente patologii tratate, în perioada de referinţă au fost tumorile benigne ale organelor genitale, salpingooforitele acute şi subacute, tumorile tubo-ovariene inflamatorii, precum şi cazurile de sterilitate feminină.
În cadrul IMSP SCM „Gheorghe Paladi” sunt aprobate 2 documente necesare conform Standardelor de bază de evaluare şi acreditare pentru spitalele din Republica Moldova: Planul de management al riscurilor; Registrul de riscuri în activitatea instituţiei. În vederea progresului continuu şi autodepăşirii au fost trasate unele obiective concrete ale nivelului calităţii serviciilor prestate, fiind apreciată activitatea medicală în baza respectării cerinţelor Protocoalelor clinice instituţionale. La moment, în spitalul nostru sunt aprobate 246 de Protocoale Clinice Instituţionale, inclusiv numai în anul 2014 au fost aprobate 139 astfel de protocoale.
Având drept scop evitarea contactării infecţiilor nosocomiale în perioada aflării în spital, în luna aprilie curent a fost efectuată evaluarea situaţiei epidemiologice şi asigurată monitorizarea infecţiilor nosocomiale în subdiviziunile instituţiei, cu efectuarea investigaţiilor bacteriologice pe diferite medii spitaliceşti (instrumentariu medical, echipament medical, mâinile personalului medical).
Concomitent a fost evaluată activitatea Cabinetului de transfuzie a sângelui, unde s-a petrecut instruirea internă, privind Asigurarea hemovigilenţei în procesul utilizării produselor sanguine.
Pentru luna mai urmează a fi supuse evaluării problema consumului adecvat al medicamentelor, articolelor parafarmaceutice în cadrul secţiilor spitaliceşti, dar şi un alt compartiment esenţial al activităţii, cum ar fi mortalitatea infantilă şi rezervele existente în ameliorarea acestui indicator.
Un succes al anului 2014 pentru spitalul nostru poate fi considerat realizarea unui proiect investiţional în sumă de circa 2800 mii lei, care a permis procurarea, montarea şi darea în exploatare a 2 generatoare producătoare de oxigen medical, care asigură blocurile de operaţii şi secţiile de reanimare în regim non stop cu oxigen calitativ cu o puritate de 94-95% şi în condiţii de siguranţă garantată.
Tot în acest scop, cu ajutorul partenerilor noştri din Olanda, în perioada 27 aprilie / 8 mai curent, s-a reuşit renovarea reţelei interne, privind asigurarea cu oxigen medical şi aer sub compresie în secţiile vital importante ale blocului Maternităţii cu 5 etaje.
Activitatea în cauză va continua până la finalizarea ei în celelalte 3 blocuri curative, în luna octombrie curent. Graţie ajutorului acordat de o structură umanitară din ţara menţionată, spitalul a recepţionat sub formă de asistenţă umanitară 19 pătucuri pentru nou/născuţi, 2 lămpi moderne pentru sălile de operaţii şi 2 mese universale pentru intervenţii chirurgicale, care deja au fost montate şi sunt utilizate cu succes, începând cu 10 mai curent.