În adresa instituției noastre continuă să parvină mesaje emoționante de recunoștință din partea mămicilor care au născut copii prematuri și s-au bucurat de îngrijiri medicale calificate, grijă și atenție din partea personalului medical care le-a vegheat bebelușii. De această dată ne scriu mai multe mămici care s-au aflat săptămâni în șir cu micuții lor în cadrul secției Îngrijire, Recuperare și Supravegherea Neonatală a Prematurilor. Vă invităm să aflați ce ne scriu:

cvncbncb

”11.02.2025. Mămica Ciobanu Daniela, am născut un băiețel de 1.780 gm. la termen de 32 de săptămâni. După îngrijirile medicale impecabile în secția Obstetricală nr.1, am ajuns internată în secția Îngrijire, Recuperare și Supravegherea Neonatală a Prematurilor. Aici m-am simțit ca în familie. Atitudinea călduroasă pe care am primit-o din partea asistentelor medicale, în frunte cu șefa secției dna Nina Bucătaru și a asistentei superioare dna Olga Cernean, au făcut ca timp de o lună, să simt sprijin necondiționat și grijă la orice oră, indiferent de zi sau noapte. O vorbă caldă, un zâmbet, care mereu îmi ridicau dispoziția.

Nu pot să nu menționez și de bucătăreasa care ne aștepta cu mâncare, dna Veronica, și de infirmierele care au avut grijă de curățenia din secție, în special, dnei Svetlana, care, cu istorioarele ei ne ajuta să alungăm gândurile negative și să nu observăm cum trece timpul. Le mulțumesc doamnelor Jarinov Ana și Lilea pentru tratamentul adecvat stabilit bebelușului meu. Menționez că am fost internată în această secție cu încă doi copii și tratamentele primite aici m-au făcut să mă bucur de 2 copii minunați (fetița născută în 2022 de 2.500 gm și un băiețel născut în 2024 de 1.500 gm.).

Vă mulțumesc din suflet și vă doresc sănătate, răbdare și putere față de lucru, întreg personalului pentru munca depusă și sprijinul acordat.”, ne scrie cu adânci plecăciuni Ciobanu Daniela.

”10.02.2025. Doresc să-mi exprim profunda mea recunoștință pentru îngrijirea și profesionalismul de care a dat dovadă echipa de asistente medicale condusă de dna asistentă superioară Olga Cernean. Mereu am primit susținere, încurajare și atenție pentru a face față tuturor provocărilor.

Doamnei Nina Bucătaru îi sunt recunoscătoare pentru dedicarea, efortul și pasiunea cu care își practică meseria. Munca dnei are un impact semnificativ asupra micuților pacienți, iar copilașul meu este unul dintre cei care au beneficiat de o atenție deosebită. vă mulțumesc din suflet pentru tot ce faceți. Sunteți o echipă minunată și meritați tot binele din lume.”, semnează cu respect mămica lui Tuluc Cătălin, Alexandra.

”10.02.2025. Sunt mămică și am adus pe lume o minune de fetiță cu greutatea de 1.660 gm, la termenul de 31 de săptămâni. Aș vrea să adresez cuvinte de mulțumire secției Îngrijire, Recuperare și Supravegherea Neonatală a Prematurilor. Ne-am aflat aici timp de 7 săptămâni, unde am trăit o adevărată experiență. De trei ori am fost coborâți în secția reanimare, unde echipele de acolo merită toate cuvintele de laudă, au dat dovadă de profesionalism și grijă.

Vă datorăm totul și ne închinăm până la pământ pentru tot ce ați făcut pentru noi! La fel, mulțumiri medicului Nina Bucătaru, o persoană cu suflet mare care merită tot respectul. Îmi exprim toată recunoștința pentru asistentele Olga Cernean, Corolețcaia Maria, Graur Raisa, David Mariana, etc, pentru efortul și grija de care ați dat dovadă. Sunteți extraordinari! Să fiți puternici și apreciați la justa valoare.”, semnează Chicu Angela.

”14.02.2025. Am fost extrem de impresionată de calitatea îngrijirii și dedicării personalului secției dedicate prematurilor. În momentele cele mai dificile, echipa a fost alături de noi, oferindu-ne nu doar tratament medical de specialitate, dar și sprijin emoțional. Personalul a demonstrat empatie, răbdare și profesionalism, explicându-ne mereu pas cu pas procesul de îngrijire a micuțului nostru. De asemenea, am apreciat modul în care ne-au încurajat să fim implicați în fiecare etapă a procesului de recuperare. Mulțumim din suflet pentru toată grija și eforturile depuse! Sunteți o echipă extraordinară și nu vom uita niciodată tot ce ați făcut pentru noi și pentru copilul nostru.”, semnează Lavinia Pocotilă.

Iar o familie a venit cu cuvinte calde de mulțumiri către personalul medical din secția Patologia nou-născutului din cadrul spitalului nostru:

”06.02.2025. Vreau să aduc sincere mulțumiri către colectivul secției Patologia nou-născutului al Spitalului Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi”. Am fost internate cu fetița mea pe data de 03.02.2025, și chiar de la bun început am fost întâmpinate cu căldură și încurajări. Asistentele medicale, pe parcursul aflării în secție, au dat dovadă de grijă, profesionalism, răbdare, generozitate, mereu cu zâmbetul pe față, intră în salon și își îndeplinesc meseria cu mult drag. Vă mulțumesc pentru toate răspunsurile la toate întrebările pe care le puneam de fiecare dată, pentru ajutorul acordat de fiecare dată când era necesar. Sunt enorm de mulțumită pentru atitudinea și profesionalismul șefei secției și medicului care ne-a fost alături pe acest drum, medicului Tatiana Iurcu: datorită, așa cum dv. ne-ați oferit căldură,  dv. fetița mea s-a tratat în timp record, și a dat dovadă că datorită îngerilor în halate albe se poate de învins orice. Vă doresc la întreg colectivul de medici, asistente medicale și infirmiere, să aveți parte de gărzi ușoare, succese, bebeluși zâmbăreți care să vă umple sufletul de căldură, grijă și atenție în aceste zile frumoase.”, semnează cu multă recunoștință familia Cazac.