Astăzi 20 septembrie, este o zi specială pentru IMSP SCM „Gheorghe Paladi”, au avut loc 2 externări mai deosebite.
Prima e despre micul luptător Alex, care s-a născut la doar 24 de săptămâni de gestație, cu greutatea de doar 700 de grame. După 118 zile petrecute în spital, avînd multe probleme și provocări legate de prematuritatea extremă, Alexandru azi a fost externat cu greutatea de 2815 grame, pentru a fi alături de întreaga familie.
Al doilea caz e despre externarea tripleților: Felicia, Daria și Dumitru. La data de 9 august, la 32 de săptămâni de gestație, s-au născut la Centrul Perinatologic din or. Bălți. Copii au avut greutatea la naștere de 1450, 1650 și 1800 de grame. Ei au fost transportați cu ajutorul serviciului AVIASAN la IMSP SCM „Gheorghe Paladi” pentru îngrijiri medicale intensive specializate. După 43 de zile petrecute în spital, copiii au fost externați în siguranță acasă.
Succesul micilor eroi, se datorează profesionalismului medicilor noștri neonatologi și asistentelor medicale din cadrul Departamentului Neonatal-Pediatric sub conducerea șefului de departament Dorina Rotaru; colaboratorii secției de reanimare nou născuți nr.1, Șef secție Vadim Levcă, asistenta superioară Rodica Moisei; colaboratorii secției de reanimare nou născuți nr.2, Șef secție interimar Pasecinic Mariana, asistenta superioară Balmuș Galina; colaboratorii secției Îngrijire, recuperare și supraveghere neonatală a prematurilor, Șef secție interimar Bucătăru Nina, asistenta superioară Cernean Olga.
Administrația IMSP SCM „Gheorghe Paladi” și echipa medicală a Departamentului Neonatal-Pediatric le dorește micilor pacienți o copilărie fericită și succese mari la consultațiile ulterioare în cadrul instituției noastre!!!