IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 „Gheorghe Paladi”

IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 1 a fost astăzi redenumit în cinstea academicianului Gheorghe Paladi. O decizie în acest sens a fost adoptată la data de 9 iunie, de către Consiliul Municipal Chișinău, iar astăzi în contextul Zilei Internaționale a Lucrătorului Medical și al Farmacistului, a fost organizată festivitatea solemnă.

La eveniment a fost prezent Primarul general Ivan Ceban, viceprimarul Angela Cutasevici, Ion Tighineanu – președinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Emil Ceban – rector al USMF „Nicolae Testemițanu”, șef al Direcţiei generale – Tatiana Bucearschi și mulți alți discipoli, prieteni, consilieri municipali.

Academicianul Gheorghe Paladi, profesor universitar, Cavaler al Ordinului Republicii este nonagenar, însă continua să rămână fidel profesiei. Dlui este fondatorul serviciului obstetrical-ginecologic din Moldova, făcând parte din „promoția de aur” a USMF „Nicolae Testemițanu”.

Distinsul doctor și-a consacrat întreaga sa viață activității în cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 și, totodată, sistemului național de sănătate și sferei ocrotirii mamei și copilului.

Noua denumire a instituției „Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” urmează a fi înregistrată în termen de 30 de zile de la adoptarea deciziei, la Agenția Servicii Publice.