Lidia Grădinari, în halat alb de 40 de ani
„Asistenții medicali sunt persoane care au compasiune în inima lor. Profesionalismul vine în timp”
A îmbrăcat halatul alb și așa l-a îndrăgit. La 1 aprilie, Lidia Grădinari, asistentă superioară a secției „Reanimare obstetricală” a numărat 40 de ani de activitate alături de echipa Spitalului Municipal N.1. De la înălțimea experienței de patru decenii, asistenta medicală a învățat că suportul reciproc în echipă este cel care contează, iar răsplată mai mare pentru grijă și compasiune nu-i decât recutoștința femeilor devenite mame care se externează sănătoase.
„Am venit în instituție după ce am terminat Colegiului de Medicină, din 1980. La 1 aprilie am făcut 40 de ani de când sunt în acest spital. Inițial erau doar două blocuri – somatic și blocul A. Pe urmă s-a mai construit acest bloc cu 5 etaje – maternitatea și blocul pediatric”, își amintește asistenta cum s-a schimbat în timp Spitalul Municipal N.1.
A câștigat încrederea colegilor, iar acum dirijează munca a 15 asistente medicale. Recunoaște că adevărata răsplată pentru grija zilnică este fericirea de pe chipul mamelor care se externează sănătoase.
„Noi fiind în secția de terapie intensivă se întâmplă că avem și pacienți gravi. Și iată anume atunci, asistenta medicală, infirmiera, desigur că fără medic nu putem activa – își are cuvântul lui principal, dar și asistenta și infirmiera îndeplinesc un volum foarte mare de lucru. Și inclusiv de lucru nostru depinde rezultatul final”, este convinsă Lidia Grădinari.
Și-a urmat visul și este sigură că a făcut alegerea corectă. „Eram copil când am primit un set „micul doctor”. Și toți vecinii de prin mahala știau că vine doctorul. Îi întrebam cum se simt. Și într-o măsură am fost influențată și de mama mea. Ea tare a vrut să mă vadă în halat alb. Eu știam dinainte unde o să merg și ce o să fac”, spune convinsă asistenta.
Fiind studentă, făcea și gărzi de noapte în secția de oncologie
Prima experiență a fost cu gust amărui, fiind încă studentă la început de cale. „Prima mea experiență a fost la spitalul din Tiraspol. Eu eram anul trei și îmi luam gărzi. Cu părere de rău, în secția de oncologie, unde erau pacienți gravi.
Și plângeam la fiecare serviciu, pe fiecare în parte. Dar vreau să vă spun că probabil de la Dumnezeu am așa dată o fire miloasă. Și mă așteptau pacienții în toată seara când veneam la serviciu. Cu părere de rău, uneori mă întorceam și nu-i mai găseam”
Ziua de lucru începe încă pe drum spre spital: „Oare nu s-a întâmplat nimic?”
Timpul și experiența și-au lăsat amprenta. Acum, în funcție de asistentă superioară, Lidia Grădinari începe și termină ziua de lucru cu aceleași gânduri. Mă gândesc încă de pe drum: Oare nu s-a întâmplat nimic? Oare le-au ajuns medicamente? Oare nu s-a stricat niciun aparat? Sunt toți sănătoși? Mai ales acum când e pandemie”, spune Lidia Grădinari.
Spitalul i-a devenit a doua casă. Iar uneori, obișnuiește să vină în secție și în zilele libere.
„Așa a fost viața că eu sunt singură acasă. Băiatul este peste hotare, muncește, iar fata este aici. Am doi nepoței, pe care cu părere de rău nu i-am văzut de două luni. Stau acasă. Mi-i frică să mă duc la ei. Pentru că aici suntem în contact cu pacienții, pe drum în contact cu oamenii și mi-i frică să mă duc să-i văd. Practic viața mea este aici”, recunoaște asistenta.
Așa cum obișnuiește să-și susțină echipă, Lidia Grădinari are un mesaj pentru toți colegii din sistemul de sănătate: „Colegelor mele care activează, le doresc multă sănătate, curaj, putere, să le fie sănătoși copiii, să aibă acea satisfacție sufletească din activitatea lor zilnică”.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în sistemul de sănătate din R. Moldova activează 23 de mii de asistenți medicali. Totuși, spitalele înregistrează un deficit de 5 mii de cadre. Anual, la 12 mai, în semn de recunoștință este sărbătorită la nivel mondial Ziua Asistenților Medicali.
