Exerciţiu de simulare a unui incendiu la Spitalul Clinic Municipal nr.1
Incendiu devastator la Spitalul Clinic Municipal nr.1. Focul a izbucnit la etajul trei, blocul chirurgical-somatic “E”, în secţia de terapie nr. 2, cu pericol de propagare atât pe orizontală în secțiile învecinate, cât şi pe vertical la alte etaje.
Acesta a fost scenariul unei simulări efectuate la inițiativa conducerii spitalului pentru a verifica gradul de pregătire a personalului medical din instituție pentru astfel de situaţii și colaborarea internă dintre cei implicați în proces, dar și cei aflați la fața locului.
Astfel, în cadrul simulării, au fost implicate forțe și mijloace din cadrul instituției, iar personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă a luat primele măsuri pentru evacuarea pacienților și includerea alarmei de incendiu sonore, întreruperea alimentării cu energie electrică şi anunţarea producerii incendiului prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, pentru a solicita ajutor specializat în salvarea persoanelor cuprinse de incendiu și pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
Între timp, tot personalul medical din secția respectivă, cât și cei veniți în ajutor din alte blocuri curative ale instituției, au fost antrenați în evacuarea tuturor pacienților pe cele mai apropiate scări interioare ale clădirii.
Asemenea activităţi, simulări vor fi efectuate pe parcursul anului curent în toate secțiile spitalului. La sfârșitul exercițiului preconizat, în baza rapoartelor șefilor de secție, comisiei instituite, se vor face totalurile care ne sunt necesare pentru a aprecia nivelul de pregătire a factorilor de decizie, a personalului medical în lichidarea și minimalizarea riscurilor, inclusiv umane, a unui posibil incendiu sau alte situații excepționale.
Anual în instituție pentru a creşte gradului de conştientizare a personalului cu privire la activităţile ce se execută pentru limitarea şi stingerea unui incendiu precum şi necesitatea respectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dar și pentru pregătirea personalul medical în caz de situații excepționale.
Administratia Spitalului Clinic Municipal nr.1 aduce mulțumiri tuturor persoanelor implicate, în special pacienților din secția testată, care au fost înțelegători și cooperanți în desfășurarea exercițiului.