Cardiotocomonitoare pentru maternitatea Spitalului Clinic Municipal nr.1
O comunitate internațională Rotaract și Rotary din regiunea Öresund (Suedia și Danemarca), împreună cu Rotaract Chișinău, au inițiat un proiect pe care l-au denumit „8000 de noi vieți”, referindu-se astfel la numărul de nașteri anual din instituția noastră. Scopul acestui proiect este de a acumula fonduri și a procura echipamente medicale pentru spitalele din Moldova.
În primăvara anului 2018, Rotaract Club Chișinău, Rotaract Malmö-Lund și Rotary Lund City au donat un cardiotocograf nou, pentru secția Obstetricală nr.2 din instituția noastră, care a fost utilizat de atunci în mai mult de 1200 de nașteri.
Cardiotocograful este un monitor electronic care înregistrează simultan ritmul cardiac și mișcările bebelușului în uter, contracțiile uterine a mamei, furnizând medicilor o evaluare corectă a stării intrauterine a fătului, dar și posibilitatea depistării semnelor de suferință fetală.
Încurajați de succesul inițiativei anterioare, comunitatea Rotary&Rotaract dorește să continue proiectul dat, achiziționând fonduri și procurând cardiotocografe pentru maternitatea Spitalului Clinic Municipal nr.1.
Echipa de proiect „8000 de noi vieți” au vizitat de curând instituția noastră și în comun cu administrația spitalului, au decis de a organiza pe 12 februarie un training de instruire și utilizare a cardiotocografelor donate, unde vor fi invitați medicii obstetricieni ginecologi și moașele din instituție.
De asemenea, în luna mai 2019 o mica delegație din Rotary Suedia vor vizita Spitalului Clinic Municipal nr.1, în calitate de sponsori ai proiectului.