Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. Medicul obstetrician-ginecolog, Constantin Ostrofeț a acumulat cele mai multe voturi

Medicul obstetrician-ginecolog al Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Constantin Ostrofeț a fost desemnat câștigătorul campaniei „Mulțumesc, Doctore!”, alături de alți trei medici din alte instituții medicale din țară, însă domnia sa acumulând cele mai multe mulțumiri de la pacienți. Constantin Ostrofeț are în spatele său 25 de ani de muncă în domeniul obstetricii și, de asemenea, își oferă extrordinara sa experiență și cunoștințe studenților, fiind conferențiar universitar în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

„Acest premiu este o adevărată bucurie pentru întreaga breaslă de lucrători medicali, din care fac și eu parte. Pot să le spun mulțumesc pacienților și lui Dumnezeu pentru profesia pe care o am. Aceasta este una nobilă, care implică multă muncă, efort și dedicare. Tu, ca specialist, primești o deosebită plăcere de a vedea și participa la nașterea unui om. Pentru mine cea mai mare bucurie este atunci când știu că și mama și bebelușul sunt sănătoși. Sunt bucuros când pot cu un mic „ceva” să ajut mămica și noua generație care vine să ne ia locul”, a spus Constantin Ostrofeț în cadrul unui interviu realizat de către reprezentanții Sănătate Info.

Campaniei „Mulțumesc, Doctore!” a fost inițiată de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate cu implicarea platformei www.spitale.md prin care, pacienţii și-au putut manifesta recunoştinţa pentru profesionalismul şi grija primită de-a lungul timpului sau pe o perioada mai scurtă de la propriul lor medic.

/29.06.2018/

Serviciul mass-media

(sursa foto – sanatateinfo.md)