Chirurgii, reanimatologii și terapeuții, instruiți pe tema bunei comunicări între personalul medical și pacienți
Medicii chirurgi și terapeuți ai Spitalului Clinic Municipal Nr.1 au fost instruți, astăzi, 11 iunie 2018, pe tema regulilor de comunicare între personalul medical și pacient stabilite în Ghidul privind aplicarea procedurii de comunicare și consiliere a pacienților. Astfel, seminarul a cuprins atât aspecte teoretice, participanții fiind familiarizați cu diverse tehnici și norme ale comunicării, precum și abordarea cazurilor practice referitor la dificultățile întâlnite în activitatea medicală pe unda de comunicare cu pacienții, stabilirea soluțiilor de îmbunătățire, etc.
Misiunea principală a IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 este prestarea unui act medical de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune îngrijiri. Suntem și vom fi, în continuare, preocupați de instruirea constantă a personalului nostru, întrucât conștientizăm că instruirea și aprecierea resurselor umane este cheia performanței și satisfacției beneficiarului.
/11.06.2018/