Antibioticele în I trimestru de sarcină: Medicamentele care pot afecta sănătatea fătul
Antibioticele sunt medicamentele utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene. Unele antibiotice sunt destul de sigure și pot fi administrate cu ușurință în timpul sarcinii, în timp ce altele pot avea efect letal pentru copil. De aceea este foarte important să fim atenţi la medicamentele care se administrează pe parcursul sarcinii, mai ales în primul trimestru, atunci când se formează organismul fătului.
Sub nicio formă să nu te apuci să iei antibiotice la sfatul unei prietene, din auzite sau pentru ca ai mai luat altădată și ți-au făcut bine. Aflați mai jos de care antibiotice să ne ferim categoric în sarcină, care sunt sigure și ce infecții pot fi tratate cu acest tip de medicamente.
Sarcina este o stare fiziologică a organismului divizată în trei trimestre. Primul trimestru de sarcină cuprinde perioada din momentul concepției copilului și până la finele celei de-a 13-a săptămână.
Dezvoltarea intrauterină este divizată în două perioade: embrionară și fetală. Trimestrul I de sarcină corespunde perioadei embrionare: preimplantația, implantația, organogeneza și placentația. Prin urmare, această perioadă a sarcinii este atât de sensibilă, încât orice preparat se utilizează doar la indicația medicului.
Antibioticele se utilizează doar dacă nu este există altă opțiune de tratament sau dacă netratarea afecțiunilor pot avea efect și mai nociv asupra sănătății fătului, decât tratamentul în sine.
Atunci când sunt luate în primul trimestru de sarcină, siguranța antibioticelor depinde de structura chimică a preparatului, doza administrată, perioada tratamentului și, nu în ultimul rând, de agresivitatea bolii. Unele traversează bariera feto-placentară, altele duc la modificări asupra organismului feminin.
Deși se recomandă evitarea utilizării antibioticelor, pot exista situații în care aceste preparate sunt necesare pentru a vindeca o afecțiune.
Există o listă de antibiotice sigure în timpul sarcinii, eliberată de diverse autorități din domeniul sănătății de pe tot globul.
Antibioticele cu risc minor în primul trimestru de sarcina:
- Grupa Peniciline: ampicilina, oxacilina, amoxicilina.
- Grupa Macrolide: eritromicina, clindamcina.
Afecțiunile medicale întâlnite pe parcursul sarcinii, care necesită terapie antibacteriană:
- Infecțiile tractului urinar (cistita acută, interstițială, pielonefrite acute și bacteriuria asimptomatică)
- Sinusitele
- Otitele medii cu Streptococul de grup A
- Pneumonia cu Streptococcus
Penicilinile sunt medicamente des utilizate în timpul sarcinii, o Beta-lactamidă care înhibă sinteza peretelui bacterian și se poate administra oral, intramuscular sau intravenos. Este un medicament recomandat pentru gamă largă de infecţii.
Clindamicina este un preparat din grupa macrolide utilizat în tratamentul vaginitelor bacteriene şi în tratamentul infecţiilor cu bacterii anaerobe.
Atenție! În timpul sarcinii este strict interzisă utilizarea antibioticelor care conțin compuși de sulfonamide și nitrofuran, doxiciclina, tetraciclina, minociclina deoarece pot crea defecte congenitale și pot duce la probleme medicale pentru făt.
Viitoarele mame trebuie să fie informate corect și să evite orice auto-medicație cu antibiotice, deoarece ar putea avea un impact fetal asupra sănătății copilului.
Aveți grijă de voi și copilul vostru!