Specialiștii din cadrul spitalului ,,Gheorghe Paladi” manifesta interes sporit în susținerea sănătății umane și oferirea serviciilor medicale de calitate
Astăzi, 11 martie 2024, cadrele medicale ale instituției au marcat Ziua Mondială a Rinichiului, alăturându-se astfel inițiativei colegilor lor din întreaga lume care trag un semnal de alarmă și cresc nivelul de conștientizare privind bolile de rinichi și importanța prevenției.
Este bine cunoscut faptul că bolile renale pot fi prevenite, iar dezvoltarea complicațiilor poate fi încetinită grație măsurilor de diagnostic și tratamentului precoce. În cadrul seminarului ,,Ziua mondială a Rinichiului”, specialiștii din cadrul spitalului ,,Gheorghe Paladi” au desfășurat o serie de acțiuni de informare și educație pentru sănătate menite să atragă atenția asupra bolilor de rinichi și îmbunătățirea calității vieții pacientului: cum pot fi prevenite bolile rinichilor, de ce este important să menținem rinichii sănătoși, dar și însemnătatea examenelor medicale și administrării tratamentului la timp.
O bună sănătate a rinichilor depinde, în mare măsură, de luarea deciziilor corecte. Între altele, graviduțele internate la spitalul ,,Gheorghe Paladi” au fost întrebate ce măsuri iau în mod regulat pentru a avea grijă de sănătatea rinichilor. În cadrul acțiunii de informare, pacienții din mai multe secții de profil au fost sfătuiți să consume zilnic un nivel suficient de lichide, să ducă un mod sănătos de viață, să efectueze cu regularitate analizele medicale esențiale, să își urmărească atent corpul și să apeleze la ajutor specializat atunci când observă cele mai mici modificări ale stării de sănătate, știut fiind faptul că, în stadiile incipiente, cele mai multe dintre bolile renale evoluează asimptomatic.
Se estimează că 1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de o anumită formă de afecțiune renală. Totodată, se presupune că până în 2040, bolile de rinichi ar putea deveni a 5-a cauză de deces de pe glob.
Specialiștii fac eforturi pentru a diminua această tendință îngrijorătoare și ne spun cum putem preveni bolile de rinichi. Iată care sunt măsurile:
– Fiți activi! Evitați sedentarismul și lipsa mișcării, pentru a preveni bolile de inimă, surplusul de greutate și alte afecțiuni cronice asociate bolilor renale;
– Consumați o cantitate zilnică suficientă de lichide (este potrivit să ajustați cantitatea de apă în funcție de nivelul zilnic de activitate, anotimp, sarcină, alăptare și alți factori);
– Verificați și țineți sub control valorile tensiunii arteriale și colesterolului (cifrele crescute vă pot afecta rinichii);
– Mențineți greutatea corporală în limitele normale recomandate;
– Țineți glicemia sub control (mai mult de jumătate dintre persoanele care au diabet zaharat dezvoltă leziuni renale);
– Nu fumați (tutunul încetinește fluxul de sânge spre rinichi);
– Evitați automedicația și administrarea abuzivă de medicamente antiinflamatoare/analgezice, fără prescripție medicală;
– Reduceți consumul de sare;
– Efectuați examenele medicale în timp util, pentru o diagnosticare precoce a afecțiunilor renale.
Mulțumiri asistentei medicale principale a IMSP,,Gheorghe Paladi”, Dnei Angela Ostrovan, și echipei de cadre medicale implicate în organizarea evenimentului și activității de promovare a sănătății.