Specialiștii spitalului ,,Gheorghe Paladi” efectuează încă un pas spre avansarea calității serviciilor medicale oferite femeilor! De această dată, medicii vor face un schimb de experiență și vor prelua practici evoluate din Occident de la unul dintre cei mai buni medici obstetricieni-ginecologi din lume. Este vorba despre Dr. Adrian Sângeorzan, celebrul medic-scriitor de origine română cu peste 30 de ani de experiență la spitalul universitar Jamaica din New York, SUA. Joi, 16 mai, medicul se va afla în vizită la spitalul nostru.
Adrian Sângeorzan este autorul cărților ,,Între două lumi: Poveștirile unui doctor de femei”, ,,Certificat de virginitate”, ,,Între femei”. În cărțile publicate, medicul obstetrician-ginecolog împărtășește istorii minunate din experiența profesională, acestea fiind colectate atât din activitatea sa din România, cât și din experiența vastă din SUA.
Întâlnirea cu Dr. Adrian Sângeorzan va avea loc joi, 16 martie, în sala de conferințe a Centrului Perinatologic (blocul K), spitalul ,,Gheorghe Paladi”, cu începere de la ora 09:30. Intrarea este liberă.
În cadrul întrunirii, vor avea loc discuții despre sistemul medical american, aspectele medico-legale ale profesiei de obstetrician–ginecolog, diferențele dintre sistemul medical de la noi și cel occidental, dar și discuții despre cum ar trebui să instruim tinerele generații de medici și să dezvoltăm calitatea îngrijilor și serviciilor medicale.
Vă invităm să aflați istorii captivante din activitatea de medic de pe două continente, dar și detalii curioase din aventura emigrației și reafirmării medicului obstetrician-ginecolog la nivel internațional.