Gest de înaltă prețuire, empatie și solidaritate cu cei care luptă pentru șansa la viață! Astăzi, 22 martie, la spitalul ,,Gheorghe Paladi” s-a desfășurat campania de donare voluntară de sânge cu genericul ”O primăvară de vis, plină de dăruire de viață”

Zeci de medici, asistente medicale, personal auxiliar, studenți mediciniști, medici rezidenți, dar și cetățeni voluntari, s-au solidarizat, din proprie inițiativă, pentru un act de mare însemnătate.

,,Fiecare putem ajuta pe cineva, uneori transfuzia de sânge poate fi singura șansă pentru a salva viața unui om, iar în momentele critice pentru pacient sângele poate fi de negăsit, de aceea îndemnăm cadrele medicale, dar și cetățenii de rând, să rămână receptivi și să participe activ la campaniile de donare voluntară de sânge”, a declarat Dona Bobuțac, șefa Cabinetului de Transfuzie a sângelui din cadrul spitalului ,,Gheorghe Paladi”.

,,Aduc mulțumiri cadrelor medicale din instituție care s-au mobilizat în jurul acestei fapte nobile și au demonstrat, încă o dată, că sunt salvatori de vieți. Aportul acestei campanii este unul de o importanță majoră pentru noi, în calitate de instituție ce tratează diferite categorii de pacienți internați în secțiile cu profil chirurgical, obstetrical, terapie intensivă și în care sunt rezolvate cele mai complexe intervenții chirurgicale, nașteri complicate cu hemoragie și alte cazuri de urgență”, a declarat directorul IMSP Spitalul Clinic Municipal ,,Gheorghe Paladi”.

Busuioc Ana, 41 ani, personal non-medical: ,,Particip pentru prima oară la o astfel de campanie, mă aflu într-o stare bună de sănătate și mă bucur că pot fi de folos unui pacient grav care luptă pentru viața sa, iar medicii fac tot posibilul pentru a-l ajuta”.

În cadrul campaniei, au participat și donatori voluntari care nu activează în instituție, dar care au decis să se solidarizeze cu medicii. ,,Mă simt foarte bine, procedura a decurs ușor, înainte de donare mi-a fost testat nivelul de hemoglobină din sânge. Cu siguranță, voi participa și alte campanii de donare, deoarece am aflat că donarea de sânge are beneficii pentru sănătate inclusiv pentru cel care donează, diminuează riscul de boli de inimă și chiar ar întări sistemul imunitar”, ne-a declarat Marina Crudu, voluntară, 33 ani.

IMSP Spitalul Clinic Municipal ,,Gheorghe Paladi” adresează mulțumiri tuturor celor care au participat benevol la donarea de sânge și componente sanguine! Să aveți sănătate, cei dragi să vă fie ocrotiți!