Există momente care depășesc orice statistică medicală și demonstrează că, prin profesionalism, dăruire și speranță, viața poate învinge cele mai dificile încercări. Un astfel de moment a fost trăit, ieri, la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, unde întreaga echipă a instituției a împărtășit emoția externării unei micuțe care, a venit pe lume prematur, cu o greutate 850 de grame la un termen de 25 de săptămâni de gestație, dar după mai bine de două luni a plecat acasă perfect sănătoasă.
Fetița s-a născut în data de 9 mai, iar primele sale zile de viață au reprezentat începutul unei lupte impresionante pentru fiecare gram câștigat și pentru fiecare pas spre recuperare. Timp de aproximativ două luni și jumătate, medicii neonatologi, asistentele medicale și întregul personal din cadrul secțiilor de Reanimare nou-născuți Nr.1 și Nr.2 și Secției îngrijire, recuperare și supraveghere neonatală a prematurilor au fost alături de această mică luptătoare, oferindu-i îngrijiri medicale complexe, supraveghere permanentă și toată grija de care avea nevoie.
Ieri, după 72 de zile, micuța a fost externată perfect sănătoasă, cântărind 2.630 de grame, în brațelor părinților săi. Este un final fericit al unui parcurs dificil și o dovadă că medicina performantă, experiența profesională și implicarea umană pot transforma fragilitatea în speranță.
Emoția a fost împărtășită de întregul colectiv echipei Secției îngrijire, recuperare și supraveghere neonatală a prematurilor, pentru care fiecare copil salvat reprezintă cea mai frumoasă răsplată a muncii depuse. Astfel, Conducerea IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” adresează cele mai sincere felicitări și întreaga apreciere tuturor specialiștilor care au contribuit la îngrijirea acestei micuțe, care confirmă încă odată importanța muncii în echipă.
Totodată, adresăm sincere felicitări și un profund sentiment de recunoștință tânărului cuplu de părinți, care a demonstrat curaj, răbdare și încredere în echipa medicală pe parcursul acestor săptămâni pline de provocări. Astăzi, cea mai mare bucurie este că își pot duce acasă fiica, sănătoasă, pentru a începe împreună o nouă etapă a vieții lor.
Fiecare copil care pleacă sănătos acasă este cea mai prețioasă confirmare că misiunea noastră este îndeplinită. Iar astfel de momente ne inspiră să continuăm, zi de zi, cu aceeași responsabilitate, pasiune și grijă pentru fiecare viață încredințată nouă.
