Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” a organizat un eveniment special dedicat micilor pacienți internați în aceste zile în cadrul Blocului Pediatric. Într-o atmosferă plină de culoare, emoție și voie bună, conducerea instituției, împreună cu personalul medical, și-a propus să aducă zâmbete și momente de neuitat copiilor care își petrec această sărbătoare pe patul de spital.
Pentru câteva ore, saloanele și spațiile destinate activităților recreative s-au transformat într-un adevărat tărâm al copilăriei. Micii pacienți au avut parte de multă distracție alături de animatori, care au creat o atmosferă veselă prin jocuri interactive, concursuri și surprize adaptate vârstei fiecărui copil.
De asemenea, copiii s-au bucurat de sesiuni de pictură pe față, master-classuri creative de desen și pictură, activități care le-au oferit posibilitatea să-și exprime imaginația și să uite, măcar pentru o clipă, de grijile și provocările tratamentului.
Evenimentul a fost completat de gustări sănătoase și de numeroase daruri oferite cu generozitate de partenerii instituției, cărora le adresăm sincere mulțumiri pentru implicare și solidaritate: Nestlé, Chicco, Biesen Pharma, Fiterman Pharma, La Roche-Posay, Baboo, Babe Laboratorios, CeraVe și HiPP.
Prin această inițiativă, IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” își reafirmă angajamentul de a crea un mediu cât mai prietenos și confortabil pentru copii, înțelegând că procesul de vindecare înseamnă nu doar îngrijire medicală de calitate, ci și susținere emoțională, afecțiune și momente de bucurie.
Cu acest prilej, Vasile GUZUN, directorul IMSP SCM ”Gh. Paladi” a transmis un mesaj de felicitare tuturor copiilor:
🔗„Vă dorim să aveți parte de o copilărie fericită, plină de sănătate, iubire și zâmbete. Să păstrați mereu în suflet curiozitatea, speranța și bucuria de a visa. Sunteți cea mai frumoasă sursă de inspirație și motivul pentru care ne dedicăm în fiecare zi misiunii de a vă oferi cele mai bune îngrijiri.”🔗
Cu un mesaj plin de căldură a venit și șefa Departamentului Neonatal, Dorina ROTARU, care le-a urat celor mici o copilărie fără de griji și plină de sănătate.
Zâmbetele și emoțiile sincere ale copiilor au fost cea mai frumoasă răsplată pentru toți cei implicați în organizarea acestei zile speciale, demonstrând încă o dată că, împreună, putem aduce lumină și speranță chiar și în cele mai dificile momente.







































