IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” anunță desfășurarea unui nou tur ghidat în cadrul Maternității, dedicat viitoarelor mămici cu „burtici” – care se află în una dintre cele mai emoționante etape ale vieții.
Evenimentul va avea loc luni, 26 ianuarie, la ora 14:00, iar întâlnirea participanților este stabilită în holul blocului K al instituției.
Acest tur ghidat reprezintă un pas important spre siguranță, încredere și informare, oferind viitoarelor mame posibilitatea de a cunoaște din timp mediul în care va avea loc unul dintre cele mai importante momente din viața lor – nașterea copilului.
Pe parcursul vizitei, participantele vor avea ocazia să:
- se familiarizeze cu spațiile Maternității;
- afle informații utile despre internare și îngrijire;
- adreseze întrebări specialiștilor;
- descopere atmosfera și echipa medicală care le va fi alături la naștere.
Pentru că sprijinul este esențial, viitorii tătici sunt bineveniți să-și însoțească partenerele și să participe la acest eveniment, contribuind la crearea unui sentiment de siguranță și încredere încă dinainte de venirea pe lume a copilului, mai ales că aceștia pot lua parte la venirea pe lume a micuțului.
📌 Doritoarele interesate să participe sunt rugate să ne lase un mesaj sub postare, pentru a confirma prezența.
Prin organizarea acestor tururi ghidate, IMSP SCM „Gheorghe Paladi” își reafirmă deschiderea față de viitorii părinți și dorința de a le oferi transparență, sprijin și încredere în alegerea locului unde va avea loc nașterea.
Vă așteptăm cu drag! 🤍
