Conducerea și colectivul Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” exprimă profunda durere și sincerele condoleanțe în legătură cu trecerea în neființă a profesorului Grigore Bivol, șef al Catedrei Medicină de Familie și șef de clinică.
Profesorul Grigore Bivol a fost un profesionist desăvârșit, un mentor dedicat și un om de o aleasă ținută morală, care și-a consacrat cariera și mulți ani din viață activității medicale și academice în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Prin competență, responsabilitate și devotament față de pacienți și discipoli, a contribuit semnificativ la dezvoltarea medicinei de familie și la formarea mai multor generații de medici.
Plecarea sa reprezintă o pierdere imensă pentru comunitatea medicală și academică. Amintirea profesionalismului, a calmului și a demnității sale va rămâne vie în inimile colegilor, studenților și tuturor celor care au avut onoarea de a-l cunoaște și de a lucra alături de domnia sa.
În aceste momente de profundă durere, transmitem compasiunea noastră familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor afectați de această pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină veșnică.
