În 2018, în Republica Moldova s-au născut prematur peste 1900 de copii

Pe 17 noiembrie, în Republica Moldova este marcată Ziua Internaţională a Prematurităţii. Deşi numărul copiilor născuţi înainte de termen este în descreştere, medicii spun că naşterea prematură rămâne o problemă majoră pentru medicina din Republica Moldova. De la începutul acestui an, la Spitalul Clinic Municipal numărul 1 din Chişinău, 268 de copii au venit pe lume înainte de termen.

Elena Bîlici a adus pe lume, acum două săptămâni, un copil perfect sănătos, dar care s-a născut prematur. Femeia nu este la prima experienţă.

Rodica Jenerenco a născut şi ea prematur, în urmă cu 3 ani, o fetiţă de un kg şi 600 de grame. Femeia îşi aduce aminte cu lacrimi în ochi de acea perioadă.

Astăzi este o mamă fericită, care are lângă ea un copil perfect sănătos.

La Spitalul Clinic Municipal numărul 1 a devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, să fie marcată Ziua Internaţională a Prematurităţii. Conducerea spitalului şi voluntarii aduc daruri copiilor. Medicii spun că micuţii născuţi prematur au nevoie de o atenţie deosebită.

 Printre cauzele naşterii înainte de termen se numără problemele de sănătate sau vârsta înaintată a mamei.

Anul trecut, în Republica Moldova s-au născut prematur peste 1900 de copii.

/www.tvrmoldova.md/