Experții Organizației Mondiale a Sănătății au efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Municipal Nr.1

O vizită de lucru a fost întreprinsă astăzi, 26 septembrie a.c., în cadrul Spitalului Clinic Municipal Nr.1 de către experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, pe perioada vizitei, experții au avut întrevederi cu vicedirectorii spitalului, Ion Arteni și Ălina Bejan unde au discutat pe marginea mai multor proiecte de modernizare a serviciilor medicale din cadrul instituției și care sunt deja în curs de implementare. De asemenea, scopul vizitei delegației OMS a fost și de a evalua nivelul asistenței medicale acordate mamei și copilului, respectarea standardelor internaționale în acest sens, etc.

Ulterior, experții OMS au vizitat secțiile Blocului chirurgical-somatic, Centrului neonatal-pediatric, precum și Centrului Perinatologic.

/26.09.2018/

Serviciul mass-media