Campania socială „Sunt prea mic ca să beau”, ediția a IV-a

IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 va organiza a patra ediție a Campaniei sociale internaționale „Too Young To Drink” (Sunt prea mic ca să beau). Evenimentul are ca scop prevenirea Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale (STAF) și informarea populației despre daunele alcoolului asupra fătului şi dezvoltarea copilului. Astfel, în perioada 03-09 septembrie a.c., în cadrul spitalului vor fi organizate seminarii informative pe tema riscului consumului de alcool în sarcină, în cadrul cărora medicii obstetricieni-ginecologi și neonatologi vor purta discuții interactive cu ginecopatele, gravidele și lăuzele aflate la tratament. De asemenea, cu prilejul campaniei, va fi organizat un atelier de lucru unde vor fi distribuite materiale informative și prezentate clipuri video referitor la importanța evitării consumului de alcool în perioada sarcinii.

Campanie a apărut pentru prima oară în Franța, anul 2014, și până în prezent se desfășoară în 35 de ţări ale lumii, în fiecare an la data de 9 septembrie, ora 9 și 9 minute (datele coincid cu cele 9 luni de sarcină a unei femei), unde diverse grupuri de oameni cooperează pentru a transmite mesajele Campaniei „Too Young To Drink” (Sunt prea mic ca să beau). În Republica Moldova, inițiatorul de desfășurare a campaniei a fost IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1, care și-a propus ca evenimentul să devină o tradiție deacum încolo în țara noastră.

Nota Bene!

Consumul de alcool în timpul sarcinii este o problemă la nivel mondial, ca urmare a lipsei de informare sau a neglijenţei viitoarelor mame. Femeile care consumă băuturi alcoolice în timpul sarcinii sunt responsabile de distrugerea permanentă a celulelor bebelușului în formare. Acest lucru înseamnă că fizionomia, organele și creierul fătului se vor dezvolta anormal. Alcoolul poate genera o serie de anomalii la făt care se manifestă prin malformații, tulburări de creștere, atât înainte, cât și după naștere, disfuncții ale sistemului nervos central, deficiențe de vorbire, vedere, comportamentale și de atenție etc., împiedicând copilul să aibă parte de o viață normală. Studiile realizate până acum denotă că nu există o cantitate de alcool care să fie absolut sigură pe durata sarcinii.

Sindromul alcoolic fetal (STAF) constituie o tulburare gravă de dezvoltare cauzată de consumul de alcool în timpul sarcinii, având caracteristici clinice: malformaţii cranio-faciale specifice, retard de creştere intrauterină, disfuncţia sistemului nervos central cu tulburări cognitive, dificultăţi de învăţare sau comportament hiperactiv.

Unica cale de prevenire a STAF este evitarea consumului de alcool în timpul sarcinii, fiind și mesajul principal al campaniei.

În Republica Moldova, actualmente, nu există o statistică a frecvenţei afecţiunilor determinate de expunerea prenatală la alcool. Datele unui studiu publicat în anul 2009 arată că, 481 de femei din ţară au recunoscut că au consumat băuturi alcoolice în perioada gravidităţii, iar 299 din acestea nu s-au stingherit de la paharul de tărie în toate cele nouă luni de sarcină. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prezintă Republica Moldova ca una dintre ţările cu cel mai înalt grad de consum de alcool la nivel internaţional.

Sindromul nu poate fi vindecat şi se manifestă pe toată durata vieţii pacientului. Nimeni dintre noi nu poate fi indiferent față de STAF care poate fi prevenit prin excluderea consumului de alcool pe durata întregii sarcini.

/04.09.2018/

Serviciul mass-media

Alarmant! Republica Moldova este una dintre țările cu cel mai înalt grad de consum de alcool în rândul viitoarelor mame