«Aici se naște viitorul, aici sădim pentru viitor!»

Aici_sadim_pentru_viitor_00

Astăzi, 9 noiembrie, în urma apelului lansat de către bordul de conducere al IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 s-a desfășurat evenimentul de caritate «Aici se naște viitorul, aici sădim pentru viitor!», în urma căruia pe teritoriului spitalului au fost plantați 160 de pomi decorativi.către

Invitației au dat curs persoane fizice și agenți economici sensibilizați de problemele copiilor prematuri care se nasc în Republica Moldova.

Cele peste 20.000 de mii de lei adunate prin contribuția oamenilor cu suflet mare vor fi orientate către procurarea cardiomonitoarelor fetele, destinate secțiilor de obstetrică din cadrul Centrului Perinatologic.

Reieșind din numărul de solicitări care continuă să parvină în sensul participării la această acțiune de caritate, administrația instituției a decis să extindă campania până la Ziua Mondială a Prematurității, care este marcată pe data de 17 noiembrie.

Ținem să menționăm importanța stringentă a cardiomonitoarelor pentru secțiile de obstetrică, ele fiind absolut iminente în monitorizarea stării intrauterine a fătului.

De cele mai multe ori, anume aceste monitoare sunt în măsură să ne dea cea mai amplă informație despre starea fatului în uter și să ajute medicii să ia cea mai corectă și rapidă decizie.

Mulțumim mult participanților care au dat curs invitației de astăzi, gestul lor fiind unul absolut omenesc și de real folos pentru instituția noastră.

Totodată, chemăm populația să se solidarizeze, atât persoane fizice cât și agenții economici alăturându-se șirului nostru de acțiuni, manifestând astfel grija și dragostea pentru generațiile ce vin.