Ziua Mondială a Donatorului

Ziua_Mondiala_a_Donatorului_2Ziua mondială a donatorului de sînge, marcată anual în lume pe data de 14 iunie, se desfăşoară în acest an sub genericul „Cum poți ajuta? Donează sânge! Donează acum! Donează sistematic!” şi are drept scop să conştientizeze importanţa actului donării benevole de sînge şi să atragă atenţia populaţiei asupra acestui important domeniu al sănătăţii publice.

În Moldova donarea de sânge este voluntară și neremunerată, având în vedere faptul că donatorul nu este constrâns să doneze sânge și nu primește bani pentru gestul său, este considerat pur un gest profund uman. Însă dacă suntem onești cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că sângele nu este o marfă și nu trebuie privit ca o marfă! Sângele este un produs biologic viu, care trăiește și moare, cu durată limitată de viață atât în organismul uman, cât și în afara lui. Iar viața nu are preț! De aceea ea trebuie dăruită, din suflet și cu sinceritate.

Donarea de sânge trebuie sa fie sigură deoarece sângele donat poate deveni periculos pentru pacienți, dacă este contaminat cu diferite bacterii sau virusuri. Sigur, se fac analizele sângelui donat și încă riguros; există teste care se fac predonare pentru a stabili calitatea din punct de vedere hematologic și teste postdonare care se fac pentru identificarea bolilor cu transmitere prin sânge și a obține un sânge securizat pentru bolnavi.

Când este necesara o transfuzie de sânge?

Este nevoie de o transfuzie de sânge atunci când s-a pierdut o cantitate semnificativa de sânge sau când organismul nu poate reface cantitatea de sănge pierdută, sau pierde în continuu un component important al sângelui.

În SCM nr.1 anual la 500 pacienţi se transfuzează 1000 doze de eritrocite, 600 doze de plasma, 250 doze de crioprecipitat. Încă 600 pacienţi se tratează cu 650 doze de albumină, 650 doze imunoglobuline, şi alte preparate sanguine.

Ziua_Mondiala_a_Donatorului_3

Astfel, pe data de 14 iunie, Ministerul Sănătății în comun cu Centrul Național de Transfzuie a Sângelui  și IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 roagă, invită și participă activ în colectarea în masă a sângelui pentru actualii și viitorii pacienți care vor avea nevoie de acest lichid vital . Doritorii de a dona sânge sunt așteptați la Complexul Comercial “Malldova”, Str. Arborilor 21, între orele 10:00-15:00.